„Soroșista” din Bruxelles. Ramona Strugariu: „Oamenii au ieșit în stradă cu steagul UE, nu pentru o gubernie rusească”

Ramona Ursu: Ramona, ești omul care te-ai ocupat, câteva săptămâni, de organizarea protestelor de la Bruxelles, după ce Guvernul Grindeanu a dat Ordonanța 13. Cum ai reușit să-i mobilizezi pe românii de acolo, cum v-ați organizat, ajutat, pentru a vă strânge în stradă? Cum se vede situația din România de la mii de kilometri?
Ramona Strugariu: Am găsit repede o echipă la Buxelles. Ne-am mobilizat din multe direcții, ne-am organizat pe mail, pe grupuri, pe rețele de socializare. Oamenii erau foarte revoltați, pe bună dreptate, pentru ce s-a întâmplat cu Ordonanța 13 și nu numai. OUG 9, de suspendare a unor prevederi din Legea finanțelor, lăsând astfel mână liberă la cheltuieli din bugetele publice (fără limită maximă) și la modificarea destinației creditelor, a fost un alt subiect fierbinte aici. Dar șocul l-au provocat tentativa de modificare a Codurilor și grațierea, în prima ei formă.

proteste bruxelles

Nu se aștepta nimeni ca guvernarea să înceapă, atât de abrupt, cu o lovitură dată în plin Justiției. Declarațiile ulterioare ale liderilor politici, minciunile și aroganța cu care au explicat acțiunile lor au aruncat gaz pe foc, după cum bine știi. Reacția de aici a fost identică cu cea a celor de acasă, furia aceeași, chiar dacă ne despărțeau mii de kilometri. Am perceput ceea ce se întâmpla ca pe un risc enorm pentru statul de drept și am procedat în consecință, ieșind în stradă. Nu a trebuit să convingă nimeni pe nimeni. Dimpotrivă, am încercat să gestionăm echilibrat dorința multora de a ieși zilnic, lucru care este imposibil la Bruxelles, din cauza problemelor de securitate cu care ne confruntăm aici.

R.U.: Ce vă întrebau cei de acolo, cetățeni simpli sau autorități, despre motivele pentru care protestați? Au înțeles de la început ce se întâmplă în România, cum a ajuns mesajul la ei, prin presa de acolo?
R.S.: Presa europeană și internațională au avut un rol important. Iar instituțiile europene au primit semnale din multe direcții – oameni, societate civilă, reprezentanți politici, asociații ale magistraților; probabil că nu se întâlnesc foarte des cu reacții atât de puternice pentru apărarea democrației și a unor valori pro-europene sau cu mesaje atât de clare pro-justiție și anti-corupție. Asta e impresionat și cred că le-a demonstrat celor din instituții că România își dorește sincer să rămână în Europa și că își asumă activ blocarea oricăror derapaje care ar putea să o târască înapoi în timp, când nu era parte a Uniunii Europene. Oamenii au ieșit în stradă cu steagul UE și cu mesaje pentru o Românie europeană, nu pentru o gubernie rusească. Nu e puțin lucru.

Apoi, cei de aici au o cultură a protestului, li se pare firesc să reacționezi pentru a apăra o cauză, pentru a protesta față de măsurile unui guvern sau a unor legi proaste. Am avut un dialog foarte interesant cu unul dintre polițiștii responsabili pentru paza manifestanților, la al patrulea protest, organizat la ambasada României.

Anunțasem un număr de aproximativ 500 de participanți și au venit 2.000 de oameni. Mi-am cerut scuze că nu am estimat corect, iar răspunsul a fost: „Stați liniștită, o fi mai complicat pentru noi, dar e bine pentru dumneavoastră, pentru cauza pe care o apărați!”. Am rămas fără replică, așa era, desigur, doar că nu mă așteptam să aud asta de la un polițist. Ceea ce scoate la iveală prejudecata din noi și modul încă eronat în care privim oamenii aflați în serviciul public, fie ei polițiști, funcționari sau miniștri.

Da, rolul lor, chiar dacă se poate dovedi complicat uneori, este să găsească căile prin care nouă să ne fie mai bine. Din toate perspectivele posibile în care ai aborda raportul guvernanți-guvernați: sociologic, economic, până și matematic, dacă vrei, printr-un calcul al probabilităților, atâta timp cât oamenilor le e bine și așteptările lor coincid cu calitatea guvernării, orice partid aflat la putere și orice guvern își face treaba în tihnă, fără să-l admonesteze nimeni.

R.U.: Aflat la Bruxelles într-o vizită oficială, în 16-17 februarie, premierul Sorin Grindeanu a avut parte de o surpriză din partea voastră. L-ați întâmpinat în stradă, protestând. A fost un gest firesc, de a-i atrage atenția șefului Executivului asupra greșelilor făcute, dar și de a le arăta liderilor europeni că premierul României este criticat de o parte importantă a poporului său. La ce vă așteptați din partea lui Sorin Grindeanu? Cum ai privit discursul premierului în fața șefilor Comisiei Europene, prin care se angaja că nu va mai greși, că va respecta statul de drept, dorința cetățenilor?

R.S.: Mulți oameni de aici și de acasă au cerut demisia premierului Grindeanu și a Guvernului său. Nu pentru că și-ar dori instabilitate politică sau ar avea vreun cult pentru revolta socială, ci pentru că li se pare firesc să vadă plecat un guvern care le-a trădat încrederea. Problema de fond nu este, cred, discursul premierului Grindeanu la Bruxelles, care a fost un discurs corect, cu un mesaj de bun-simț, până la urmă: am greșit, ne asumăm, corectăm. Întrebarea care se pune este cine mai are încredere în mesajul premierului Grindeanu la Bruxelles, în condițiile în care afirmă față de liderii europeni că respectă voința cetățenilor iar acasă, în timpul acesta, se declanșează anchete prin DGASPC cu privire la părinții care și-au luat copiii la proteste, se dau amenzi, se fac liste negre cu jurnaliști și oameni din societatea civilă care au „instigat” în timpul protestelor, liste pe care le flutură ministrul de Interne în fața presei. Mi se pare nu numai rușinos, ci de-a dreptul jalnic pentru niște oameni politici să pretindă, în aceste condiții, că totul este în regulă și că lucrurile se desfășoară profund democratic în România.

Ca să răspund până la capăt, mă aștept la o demisie (cel puțin a celor implicați în mod direct în modificarile legislative mizerabile care au generat acest val de furie perfect justificată); ideal ar fi să demisioneze toți, în frunte cu domnul Liviu Dragnea, dar nu trăim într-o lume ideală. Mă aștept să-și onoreze programul de guvernare, fiindcă au câștigat alegerile cu o campanie orientată spre cu totul alte măsuri decât vandalizarea Codului Penal și a Codului de procedură Penală. Mă aștept să oprească minciuna și furtul din bani publici, să aducă clarificările necesare în plan legislativ, să pună în practică tot ce le-au promis, într-un mod nu tocmai responsabil pentru bugetul de stat, celor care i-au votat și nu numai lor. Guvernați suntem cu toții. Profund dezamăgiți sunt, cred, în primul rând cei care i-au votat. Nici măcar dimensiunile dezastrului politic pe care l-a declanșat iresponsabilitatea unor lideri nu i-au determinat să oprească abordarea polițienească a evenimentelor.

Cât de iresponsabil poți fi, ca lider politic, pentru a lansa atacuri vehemente împotriva companiilor multinaționale sau a libertății de exprimare? De ce te-ai sinucide politic? Dacă, în schimb, realizezi ce ți se întâmplă în sondaje și la nivelul încrederii propriilor adepți, dar nu te poți controla, atunci este atât de periculos pentru democrație modul tău de a acționa, încât oamenii au datoria să se revolte până în momentul în care te retragi de pe scena politică. E o datorie civică elementară să te determine să te retragi.

R.U.: Faptul că te-ai implicat în organizarea acestor proteste ți-a adus mulți oameni alături, dar, cu siguranță, și critici. Au fost făcute presiuni asupra ta, au fost oameni care ți-au spus că greșești, că poți avea de suferit? Ce ți-a dat, totuși, putere să mergi mai departe?
R.S.: Ca autor de editoriale, voluntar la Colectiv sau observator al votului din 2014, am avut parte de diverse experiențe, de la dovezi de bogăție a limbii române până la amenințări directe. Nu m-au descurajat, e problema celor care le proferează în privat sau în spațiul public cum să trăiască în buna vecinătate a propriilor derapaje și a urii. Poate că într-o zi, realizând absența reacției scontate după un astfel de demers, se vor opri. Încă mă înspăimântă pasiunea pe care o văd în jur pentru legea talionului, acea stare intermediară a justiției în care mulți dintre noi își reglează pe cont propriu frustrările, apelând la felurite întruchipări ale bâtei; mă înspăimântă nu din perspectiva de a ajunge o victimă, ci din considerație pentru sănătatea noastră mintală. Trebuie să depășim asta într-un exercițiu colectiv, în primul rând, iar protestele acestor zile mi-au dat mari speranțe că se poate.

Îmi dau putere să merg mai departe oamenii de acasă, cu forța și creativitatea lor, cu inteligența și umorul lor, cu anduranța de care dau dovadă. Am momente de îndoială, am excese, sunt convinsă că greșesc uneori. Dar reacția lor civilizată, mesajele de încurajare sau de critică, gândul lor bun și încrederea lor mă mobilizează într-un fel care se situează dincolo de cuvinte. Trece mai degrabă prin vene. E acolo.

R.U.: Nu o dată Diaspora a schimbat traictoria României. Un exemplu este președintele Klaus Iohannis, care a fost ales, în 2014, după o mobilizare fantastică la vot a românilor din afara țării, români care i-au mobilizat, la rândul lor, și pe cei pe care i-au lăsat acasă. Protestele de acum ale diasporei au fost esențiale prin faptul că au sensibilizat întreaga lume. Cum se ține unită o comunitate românească aflată la distanță atât de mare de casă?
R.S.: Păi le desconsideri munca, le ignori rolul și le faci țara de rușine. Călcat pe bătături mai apăsat decât atât nu prea se poate. Asta-i ține mai uniți decât toate horele Unirii. Dar am văzut că românii se pot uni și la bine, dovadă reacția și entuziasmul generate de unele măsuri ale guvernului Cioloș, faptul că mulți tineri s-au implicat voluntar în acele proiecte IT care să susțină transparența și simplificarea administrativă, exemplele de oameni care au renunțat la slujbe foarte bine plătite în diferite colțuri ale Europei și au venit să dea o mână de ajutor acasă, participarea activă a celor din țară în semnalarea neregulilor din Sănătate, a defrișărilor abuzive, a dificultăților cu care se confruntă în sistemul fiscal, toate propunerile și contribuțiile pe care le-au avut din dorința de a schimba un sistem putred și de a acorda o șansă meritocrației.

R.U.: Mulți români au plecat din țară de nevoie, pentru un trai măcar puțin mai bun. Poate că unii nu se vor mai întoarce niciodată acasă, stabilindu-se definitiv printre străini. De ce luptați pentru România?
R.S.: Din aceleași motive pentru care luptați și voi. Din dorința de a ne crea și de a ne păstra o identitate curată. Din speranța de mai bine pentru copiii noștri. Din ambiția de a ne ține fruntea sus în Europa. Din revolta față de minciună, impostură, furt, sărăcie, incompetență, lașitate. Pentru că e firesc să îți iubești țara și te înfurii atunci când alții duc iubirea asta în derizoriu și o transformă într-un instrument de propagandă și de manipulare.

R.U.: Dacă în 2014 votul românilor din diaspora a fost definitoriu, ce crezi că s-a întâmplat la alegerile din 11 decembie 2016. Absența la urne a fost o problemă atât în țară, cât și peste hotare, iar rezultatele sunt cele pe care le vedem. Un Guvern și un Parlament controlate de PSD-ALDE. Ce crezi că s-a întâmplat de nu a mai ieșit lumea la vot?
R.S.: Cred că anii în care oamenii au trăit dezamăgiri repetate legate de activitatea politică a aleșilor și de modul în care sunt reprezentați și-au spus cuvântul. Partidele tinere au avut puțin timp la dispoziție să convingă și au avut destule erori de comunicare. Cele tradiționale, după campanii proaste, propuneri neinspirate pentru poziții-cheie precum Primăria Capitalei și având un istoric al alianțelor fatale de tip USL, au plecat cu o credibilitate aproape de zero. Au piedut voturi, nu le-au câștigat. Nu cred că au convins pe nimeni să iasă la vot, ci, dimpotrivă, să rămână acasă. În diaspora, cred că a contat și miza alegerilor parlamentare, în sensul în care multora li s-a părut nesemnificativă contribuția lor. Diaspora are șase reprezentanți în Parlamentul României, echivalentul unui județ slab populat din țară, în condițiile în care sunt aproximativ 4 milioane de români plecați în străinătate. Pe harta Europei, conform statisticilor, diaspora românească conduce detașat, cu o reprezentare de 16,3 %. Șase din aproape 500 de membri ai Parlamentului nu înseamnă mai nimic. Cum i-ai putea motiva să iasă la vot, în aceste condiții? Care este atenția pe care a primit-o diaspora de la guvernele succesive ale acestor 28 de ani?

Dacă raportăm măsurile legislative și de sprijin concrete pentru acești oameni numai la contribuția financiară pe care o au, anual, în țară, sub diverse forme, cred că obținem un răspuns foarte clar cu privire la absenteismul lor la vot. Culmea este că nu am cerut lucruri care să presupună un efort substanțial al Parlamentului sau al guvernelor. Am solicitat, de pildă, o lege a votului la distanță care să ne permită să rămânem implicați civic. Rezultatul acestei insistențe a fost un produs legislativ atât de prost și greoi, încât mulți dintre noi s-au întrebat dacă e numai incompetență sau discutăm despre rea-voință. Îmi spunea un prieten că niște ONG-uri au făcut calcule: dacă, pe legea nouă a votului prin corespondență, ar fi votat toți românii din străinătate, autoritățile din România aveau de prelucrat cam 400 de metri cubi de hârtie. TIR-uri întregi. Ne dăm seama, totuși, despre ce vorbim, atunci când facem o lege? Sau legiferarea este un fel de „s-a blocat faxul de la partid de atâtea mesaje?”


R.U.: Că ne place sau nu, actuala clasă politică a primit un vot pentru următorii patru ani. Dacă va fi nevoie, ești pregătită pentru patru ani de ieșit în stradă?
R.S.: Da, sunt. Nu am nicio ezitare să spun că da. Însă dincolo de faptul că ieșitul în stradă reprezintă un semnal minunat pentru democrație și statul de drept – vezi protestele anticorupție de la Paris, din Malta sau din Albania, inspirate de români – ele nu reprezintă o soluție permanentă, ci una de criză. Să muți România în stradă pentru următorii patru ani mi se pare dovada de iresponabilitate supremă a oricărei clase politice. Partidele și guvernul au două lucruri de făcut: primul, esențial, este să înțeleagă că România a intrat într-o etapă nouă, în care derapajele sunt sancționate imediat și fără menajamente. Nu mai putem fi mințiți, acesta este adevărul, în ciuda manipulărilor grosolane ale anumitor televiziuni, în ciuda pomenilor electorale, în ciuda populismelor și a naționalismului de duzină, fiecare eroare, voită sau nu, va fi vizibilă și va produce reacție publică.

Dacă guvernanții vor continua în același ritm, riscăm un blocaj major de sistem. Oamenii își diversifică modalitățile de protest, înțeleg conceptul de grevă fiscală, sunt revoltați de proasta gestiune a contribuțiilor la buget, refuză complicitatea prin tăcere sau neparticipare. Mi se pare un mesaj clar: înțelegeți că nu guvernați turme de oi, ci niște cetățeni inteligenți, europeni, pe care nu-i puteți ejecta din spațiul propriei libertăți de exprimare, nici din actul de guvernare.

Apoi, odată înțeles acest lucru, să guverneze și să legifereze în consecință. Să își asume un electorat cu așteptări, capabil să ofere soluții, să îl implice în consultări, să îi respecte punctul de vedere, să raporteze calitatea normelor legislative la exigențele celor cărora li se aplică, nu la propriile lor interese. Simplu, dacă există voință politică, interes pentru oameni și suficientă competență pentru transpunerea acestor repere în practică, în legi și reforme. Foarte complicat, atunci când prioritățile clasei politice și ale guvernanților nu au nicio legătură cu standardele cetățenilor sau cu respectarea legii. Dacă traducem asta într-un mesaj simplu, sună așa: nu mai mințiți, nu mai furați! Guvernați! Cu oameni capabili să o facă. Toate partidele politice au acești oameni. Să-i folosească și să înlocuiască figurile decredibilizate și corupte cu oameni care nu te determină să aterizezi în miez de noapte din pat direct în Piața Victoriei, cu pancarta în mână.

R.U.: Trăiești, la rândul tău, printre străini. De ce ai plecat din România? Ce ai găsit acolo în plus și ce ai pierdut de acasă?
R.S.: Am plecat pentru că sistemul sanitar din România nu avea răspunsuri la niște întrebări complicate, răspunsuri de care depindeau sănătatea și siguranța copilului meu. Nu am vrut să plec. În Belgia am găsit această siguranță, am pierdut, în schimb, oameni, locuri și un sentiment al apartenenței pe care nu-l regăsesc nicăieri în altă parte. Mă ține aici gândul că într-o zi ne vom întoarce. Altfel, mi-ar fi imposibil să gestionez despărțirea asta. Încerc să am o contribuție la normalitatea pe care îmi doresc să o găsesc în țara mea, atunci când mă întorc.

R.U.: Ce ne lipsește pentru a avea o „țară ca afară”?
R.S.: Nu ne lipsește nimic. Cum gestionăm ce avem, acolo e răspunsul. Cine ne reprezintă, cum valorificăm oamenii din țară, inclusiv politic, în loc să îi expulzăm, cu tot cu potențialul lor formidabil, prin toate colțurile lumii, în ce fel utilizăm resursele, cum stimulăm creșterea economică, ce facem cu fondurile europene, cum ne raportăm geostrategic la Europa și la restul lumii, ce parteneriate construim, ce dependențe suntem capabili să vindecăm, inclusiv economic, ce influențe să evităm (mă gândesc în primul rând la Rusia, dar omagiile aduse unor lideri precum Erdogan sau filierele guvernamentale către Assad nu sunt deloc de neglijat).
Avem tot ce trebuie, mai puțin voința politică de a restarta România, pornind de la o bază a piramidei de reprezentare onestă și competentă. Asta e realizabil exclusiv prin vot și prin promovarea pe liste, în partide, a unor oameni fără probleme de integritate, capabili, receptivi la pulsul societății de astăzi, de acum. Trebuie să înceteze numirile politice în învățământ, sănătate, administrație, sindicate – au generat suficientă degringoladă și regres încât să fie clar că nu funcționează. Next step.

Nu spun nimic nou. Sunt lucruri care se discută de multă vreme, doar că acum există, probabil, masa critică necesară de oameni suficient de activi civic încât să o transforme într-o realitate. Ei pot face România o „țară ca afară”. Așa cum ei au determinat țările „de afară” să privească spre România cu admirație în aceste zile. Cine înțelege asta, din rândurile clasei politice și dintre guvernanți, acum, va continua să facă politică și să guverneze. Cine nu, își va finaliza probabil foarte prost și mult mai devreme guvernarea sau cariera politică.

Nu pentru că românii și-au făcut un hobby din a dărâma guverne, ci pentru că, în sfârșit, au înțeles că rolul guvernelor este să construiască, cu sprijin politic, binele oamenilor. Este singurul rol pe care îl au și pentru asta pot da socoteală oricând. Și pot face asta fără escorte la cârciumi, fără excesul de zel al serviciilor secrete, fără să sară peste cozi la permise, fără injurii, fără abonament la bugetul de stat, fără opacitate și aroganță. Le urez succes, iar oamenilor din stradă le mulțumesc, pentru că datorită lor se va întâmpla asta.

Interviuri recomandate:

Ramona Ursu în dialog cu Gabriel Liiceanu. „Să-i ținem sub lupă”

Ramona Ursu în dialog cu Sabin Gherman: „Vine o gașcă, dă țara asta de toți pereții și gata?”

Ramona Ursu în dialog cu Paul Dragoș Aligică: „Votul liber nu dă un cec în alb nimănui. A fost votat un program de guvernare, nu o schimbare de regim”

Ramona Ursu

Ramona Ursu

Ramona Ursu e ziaristă. Din convingere. Adoră să scrie. Să vorbească. Să descopere. Dar mai ales să-i asculte pe oameni.
Ramona Ursu

Leave a Reply

%d bloggers like this: