„Vreți o Românie normală? Vreți o Românie mândră și demnă?”

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, an de an, plătesc orice taxă, orice impozit, orice factură. C-aşa e frumos. Mai mult, pot justifica provenienţa legală a tuturor banilor cu care achit aceste facturi. Şi, în general, tot ce cumpăr. Până la ultimul sfanţ. Nu există un singur leu pe care să nu îl pot justifica. Totul e la vedere.

Nu am pretenţia că sunt un cetăţean model, dar, când mă uit în jur, în special la ăia cu vile uriaşe şi averi colosale, obţinute dintr-un modest salar’ de bugetar, parcă prind curaj (ca să îl parafrazez pe Creangă). Iar când prind curaj, încep să gândesc. Iar când gândesc, undeva îmi apare o virgulă. Şi nu reuşesc să mă dumiresc: virgula e la ei sau la mine?

Citeşti declaraţiile de venit ale celor care îţi predau, zi de zi, lecţii arogante despre democraţie, statul de drept, justiţie şi echitate socială, declaraţii din care deduci că abia pot face un credit pe douăzeci de ani la o garsonieră în Drumul Taberei şi constaţi, în mod paradoxal, că ei deţin bolizi, palate şi îşi petrec concediile în staţiuni exclusiviste. De unde şi până unde, te întrebi.

În comparaţie cu ăştia, marea majoritate a populaţiei pare a se fi născut cu o vocaţie serioasă pentru un trai prozaic, monoton şi anost.

Uite, să ne oprim oleacă asupra lui Răzvan, odorul lui Plumb Rovana! Răzvan conducea în 2016, conform unei anchete Cancan.ro, un Mercedes de 240.000 de euro. La nici 24 de ani. Când a fost luat la bani mărunţi, Plumb junior habar nu a avut ce să spună. Iniţial, a negat că ar fi condus acea maşină, apoi, prins cu mâţa-n sac, a bălmăjit că tot ce are a obţinut din afaceri cinstite, apoi că…

Deja îţi dansează jugulara…

Dar să trecem peste asta şi să ne îndreptăm atenţia într-o alţă zonă! Acum patru ani, mi-a fost ridicată maşina parcată ilegal. Am plătit amenda, însă anul trecut am descoperit că nu pot plăti impozitul la casă, întrucât amenda respectivă, chipurile, n-ar fi fost achitată. Cum nu mai aveam copia, am pierdut o grămadă de timp şi energie făcând slalom printre ghişee până am reuşit să fac rost de dovada achitării ei… Ce vreau să spun: pe de o parte, fiindcă nu am achitat o amendă pe care, de fapt, o plătisem, instituţiile vigilente ale statului s-au sesizat exemplar.

Bun, bravo lor!

Pe de altă parte, că Plumb Jr. umbla, la 24 de ani, într-o maşină de un sfert de milion de euro, despre care, aparent, nu s-a găsit o explicaţie cu ce bani a fost achitată, totul este în regulă.

Dar poate chiar este. De fapt, sunt convins că e în regulă: 24 de ani, 240.000 de euro.
Neah, nu are cum să fie bătător la ochi. Doar eu, bănuit că fentam ţărişoara cu 240 de lei, eram pe lista suspecţilor de serviciu. Bine, plătisem amenda aia, dar dacă n-o plătisem?

În acelaşi timp, doamnelor şi domnilor, mama lui Plumb Jr., Rovana, ministru şi deputat, aflată la Târgovişte duminica trecută, îşi întreba duios fanii veniţi din cele mai îndepărtate sate ale judeţului ca să o vadă în carne şi oase şi să pupe respectuos mânuşiţele coniţei: „Vreți o Românie normală? Vreți ca abuzul să nu se mai întoarcă în România? Vreți o Românie mândră și demnă? Știam că vreți asta! Și știu că putem să facem asta.”

Bine, Rovana.

Plumb.
De George Bacovia.
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.

Am citat integral poezia „Plumb” deoarece, când Plumb s-a apucat să bată câmpii Dâmboviţei pomenind despre o Românie normală, mândră şi demnă, versurile ei au fost singurele în măsură să descrie întocmai optimismul şi pofta de viaţă care mă încearcă de ceva timp când mă gândesc la traiul pe meleagurile mioritice.

Şi, ca să înţelegeţi parţial de ce, voi spune doar că e foarte posibil ca veniturile însumate ale celor care au băloşit duminică, la miting, metacarpienele doamnei Plumb să valoreze fix cât o roată de la bolidul lui Junior.

Dar, recunosc, s-ar putea să mă înşel. Fiindcă e posibil să valoreze şi cât un şurub. Un şurub de care te poţi lipsi ca de un dinte stricat. Şi de care, pare-se, s-au lipsit mulţi dintre cei care au votat-o pe doamna. Sperând, în schimb, că vor căpăta un zâmbet strălucitor ca al lui Iliescu. Un zâmbet de om sărac şi cinstit.

Am o veste bună pentru ei: vor căpăta. Dar nu un zâmbet. Ci, mai mult, o viaţă.
Săracă cât cuprinde. Şi nu doar cu duhul.

2 Comment

  1. Otilia says: Reply

    Oameni ca astia ar fi plecat, bucurosi, acasa cu suta lui Ceausescu, in dec. 1989 ! Pacat ca nici pana acum nu s-au ridicat din micimea lor !

  2. […] „Vreți o Românie normală? Vreți o Românie mândră și demnă?” […]

Leave a Reply

%d bloggers like this: