Loredana, fata cu protestele din Londra: „Jur să-mi apăr țara de conducătorii ei!”

Ramona Ursu: Loredana, ești plecată de 13 ani din România. Locuiești și muncești în Londra, iar acum, aș putea spune, ai fost sufletul protestelor organizate acolo, după ce Guvernul Grindeanu a adoptat Ordonanța 13. Cum v-ați mobilizat, în Londra, la protestele legate de ordonanța privind grațierea și schimbarea Codului Penal?
Loredana Ivanov: Aici am ieșit în stradă, la fel ca în România, și înainte de a se da Ordonanța 13, când se aflase deja că Guvernul se pregătește să facă asta. Cred că prima dată când am protestat a fost în 15 ianuarie. Fac parte dintr-un grup de Facebook al românilor din diaspora, discutam toți despre ce pregătea Guvernul și am realizat că, de data asta, e groasă. Am început să vorbesc cu foarte mulți oameni atât în spațiul virtual, dar și direct, cu cei cu care mă întâlneam. Le spuneam: „Trebuie să ieșim în stradă, să protestăm! Ceva se întâmplă rău și trebuie să ajutăm țara”.

R.U.: Și cum au reacționat oamenii? Au înțeles exact despre ce este vorba?
L.I.: Unii nu au conștientizat de la început gravitatea situației, parcă era o stare de normalitate pentru ei că, în România, guvernanții mai fac ceva rău. Alții, în schimb, au realizat, și au ieșit în stradă și în 22 și în 29 ianuarie. În 31 ianuarie spre 1 februarie, noaptea, când au dat Ordonanța, nici nu am dormit. Nu credeam că au atât de mult tupeu, atât de multă mârșăvie, încât să forțeze lucrurile până acolo. Nu știu ce senzație au avut, probabil s-au gândit că oamenii vor sta cu mâinile în sân, că Ordonanța va trece neobservată. Dar a fost ceva ce ne-a revoltat până în ultima celulă. Ne gândeam doar că este inadmisibil așa ceva!

R.U.: Cum ai reacționat în noaptea respectivă, când s-a dat Ordonanța?
L.I.: Având atât de mult voluntariat legat de Colectiv, de copiii din România bolnavi de cancer, văzând atâtea nedreptăți, știind lucruri la modul concret, nu povestite de alții despre situația de acasă, am început să mă interesez despre ce avem de făcut. Vedeam că, în țară, lumea ieșea deja în stradă. Un tânăr din afara Londrei, român și el, a făcut un eveniment pe Facebook, chiar în noaptea respectivă, la care eu am bifat că particip. Ăsta a fost începutul. L-am contactat pe acel tânăr, Dan Alexandru, și l-am întrebat dacă a vorbit cu autoritățile, dacă a informat Insitutul Cultural Român, în fața căruia urma să protestăm. În zona respectivă sunt mai multe ambasade, institute culturale, astfel că trebuie să iei legătura cu Primăria, cu Poliția, pentru a le explica exact despre ce este vorba, ce vrei să faci.

Norocul nostru este că țara aceasta este una democratică până în măduva oaselor și nici nu există o restricție atât de mare ca la Bruxelles, în privința securității. Oamenii au fost extrem de înțelegători aici, ne-au spus „Go for it!” sau „Ceea ce faceți voi este fantastic! Aveți toată susținerea noastră!”

R.U.: Și după ce l-ai contactat pe acel tânăr ce s-a întâmplat?
L.I.: L-am rugat ca, dacă nu se poate ocupa de organizare, el fiind în afara Londrei, și dacă nu poate veni în fiecare seară la proteste, să mă pună coorganizator la acel eveniment anunțat pe Facebook, pentru a putea lua frâiele în mâini, să mă ocup eu. Și asta am făcut, am purtat toate discuțiile cu autoritățile, am vorbit, împreună cu el, cu mulți alți români, ne-am organizat bine, pentru ca totul să se desfășoare în condiții legale, să nu degenereze lucrurile. Iar România ne-a dat un exemplu foarte bun în privința asta, dacă mă gândesc la sutele de mii de oameni care au protestat liniștit. 

R.U.: Înțeleg că a fost o organizare mai mult din mers, având în vedere rapiditatea cu care s-au desfășurat lucrurile.
L.I.: Chiar așa a fost. În primele două duminici de proteste, a fost și un băiat, Călin, actor de profesie, care s-a oferit să vorbească la portavoce mulțimii. Oamenii s-au strâns și văzând anunțurile de pe grupul nostru de Facebook, au ieșit cu noi în stradă, s-au îmbrăcat în costume populare, au venit cu tobe. Unii au adus banane, biscuiți, pentru că eram câteva mii de oameni care stăteam cu orele în stradă și ne pregăteam așa cum puteam. Au venit și români din afara Londrei. Erau obosiți, plecați direct de la muncă, dar au ieșit cu noi în stradă pentru că au înțeles gravitatea lucrurilor care se petreceau în România. Vârful protestelor a fost în duminica de 5 februarie. Avem aici peste 200 de familii de români care au copii cu probleme speciale de sănătate. Aceste familii fac parte dintr-o organizație, „G&E in a bottle”. Oamenii despre care îți povestesc au venit în țara asta pentru a-și trata copiii, fiind conștienți că au nevoie de un anumit mediu pentru a-și integra copiii în societate. Cinci dintre aceste familii au venit, împreună cu copiii, la proteste. 

Tot la proteste a mai venit și Darius Condurache (foto dreapta), un puști de nouă ani născut în Irlanda, dar care trăiește la Londra alături de părinții lui, români adevărați. Micuțul studiază Jazz-ul la saxofon și a venit la proteste, alături de părinți, în cele mai minunate seri. A venit și la protestul literar, ne-a cântat imnul României la saxofon și „Balada unui Pastor”. De fier sa fii și tot ți se înnoadă lacrimile când îl asculți. Cred că ne-a unit enorm acest puști talentat.

R.U.: Care era sentimentul comun pe care îl aveați?
L.I.: Era un sentiment de indignare, de solidaritate cu cei de acasă. De dezaprobare, de a nu fi de acord, sub nicio formă, cu ceea ce se întâmplă în România.

R.U.: Ce reacții ați avut de la britanicii de rând, când vă vedeau protestând? Mi-ai spus că autoritățile v-au susținut.
L.I.: Am primit foarte multe reacții. Toți ne spuneau: „Well done! Amazing!” Ne spuneau că ne urmăresc și că ne susțin în ceea ce facem. Într-o seară, în timp ce protestam, a venit la noi o doamnă de culoare, care a spus: „Eu nu sunt româncă, dar sunt cu voi!”. Apoi a mai venit, în altă seară, un polonez, care m-a întrebat: „Vă supărați dacă scot steagul cu Polonia? Sunt polonez, dar vreau să vă susțin”. I-am spus: „Cum să ne supărăm?” L-am luat printre noi și strigam tare că avem un polonez printre noi, care ne susține. Iar 2.000 de oameni i-au mulțumit pentru că ne-a fost alături.

Într-o altă seară, a venit un domn care lucrează la Ministerul Sănătății de aici, a stat mai mult timp alături de noi. Pentru că era foarte frig, cineva a adus niște vin fiert, să ne mai încălzim, și i-am oferit și acestui domn. A schimbat numerele de telefon cu noi și a fost foarte impresionat de ce se întâmplă. În alte zile, în Trafalgar Square, unde protestăm, s-au oprit foarte mulți trecători, englezi, turiști străini, ne făceau poze, ne întrebau ce este cu noi, ce este cu banderola cu „Rezist!”.

Protestele noastre sunt în apropiere de Ambasada Turciei, unde măsurile de securitate sunt mai sporite. Iar unul dintre cei care păzesc acolo m-a întrebat, la un moment dat: „Asta este ultima seară în care veniți aici?” I-am răspuns: „Nu, mai venim și mâine!” Atunci, mi-a zis: „Foarte bine! Să veniți în fiecare seară, mi-ați făcut mai ușoară toată săptămâna, parcă a trecut mai repede timpul la muncă”. Le-am dat flori polițiștilor care veneau să ne păzească. Dar ei au venit la început, doar câteva zile. Apoi, au văzut că suntem cuminți și nu au mai venit, ba chiar ne-au ridicat și gardurile.

R.U.: Apropo de banderola cu „Rezist”, o porți la toate protestele?
L.I.: Eu port, zi de zi, banderola pe haină, oriunde mă duc. Mai văd că unii se uită la mine, nu înțeleg ce este cu ea. Atunci, dacă nu mă întreabă nimic, le spun eu: „Vrei să știi ce e cu banderola?” După care le explic totul.

R.U.: Ce alte lucruri te-au impresionat la protestele din Londra? Sunteți foarte mulți români care ieșiți și acum, în luna martie, în stradă, la fel cum se întâmplă și la București.
L.I.: Un român care are o Dacie din 1975, restaurată, a venit cu mașina asta la proteste. Iar în portbagajul acestei Dacii ținem păpușa Dragnea, pancartele, bidonul cu apă. Le scoatem pe toate când venim și le punem la loc când plecăm acasă. Este o atmosferă minunată, prietenoasă și i-am simțit pe românii de aici mai uniți ca oricând. În cei 13 ani de trăit în Anglia, cred că la aceste proteste am trăit cele mai frumoase momente. Am întâlnit un băiat care, în fiecare seară, venea la mine, mă lua în brațe și îmi spunea: „Îți mulțumesc pentru că ai organizat protestul!” Îi spuneam: „Nu trebuie să îmi mulțumești. Am căzut în mijlocul evenimentelor, a trebuit să fac asta, pentru că așa am simțit”.

Oamenii s-au cunoscut mai bine. S-au întâmplat și multe povești frumoase odată cu ieșirea noastră în sradă. Când mulți oameni se concentrează la același lucru, parcă le vin anumite idei comune. De parcă aceste idei ar fi într-o anumită sursă, în aer, iar noi ridicăm mâinile și le luăm. De exemplu, au fost doi domni care nu aveau steag și își doreau asta. Nu vorbiseră între ei. A doua zi, culmea, s-au dus la croitorii diferite, și-au făcut steaguri, dar nu numai asta. Amândoi au venit cu niște bețe foarte lungi, pe care le făcuseră după ce au pus cap la cap niște tije de la corturi.

Un alt lucru frumos este că mulți dintre cei care au venit la proteste nu aveau, înainte de asta, locuri de muncă. Au ieșit în Stradă, așa au cunoscut alți români, și-au povestit viețile, experiențele și au găsit oportunități pentru a munci. Eu le-am povestit celor de la proteste că mă ocup voluntar de sprijinirea bolnavilor de cancer, că le trimit citostatice în România prin organizația „Dăruiește viața”. Unii dintre cei cu care am discutat au adunat bani și mi-au cumpărat tricouri pentru Asociație. Au fost și seri în care am schimbat cărți între noi și am decis să facem un cerc de lectură.

R.U.: Deci acest rău produs de Ordonanța 13 v-a unit mai mult decât v-ați fi imaginat.
L.I.: Da, e important să vedem și partea plină a paharului. Acasă, am văzut că unii spun că cei ca noi au dezbinat România. Eu cred că, din contră, oamenii au dovedit că nu dorm, că erau doar într-o stare de amorțeală, dar că sunt destul de vigilenți, că sunt în stare să iasă în stradă, să facă orice pentru a stopa ilegalitățile. România nu se va preda Estului, așa cum vor cei care o conduc, ci se va îndrepta spre Occident.

Știi că există o vorbă: „Dacă nu poți, te ajut. Dacă nu știi, te învăț. Dacă nu vrei, te forțez”. Așa o să facem noi cu ei, cu acest Guvern și cu acest Parlament, îi vom obliga să facă lucrurile așa cum trebuie. Trebuie să facem asta, nu avem încotro. Am încredere multă în poporul nostru și cred că nu m-am simțit niciodată mai româncă, mi-au dat un sentiment de bucurie aceste proteste.

R.U.: Ordonața 13 a fost abrogată, astfel că, din punctul acesta de vedere, putem considera o reușită ceea ce s-a întâmplat în Stradă. Dar atât în țară, cât și în diaspora, încă se mai protestează. Inclusiv la Londra se întâmplă acest lucru, unde, seară de seară, vă adunați în fața Institutului Cultural Român. De ce se mai protestează acum?
L.I.: Oamenii ies și vor ieși în continuare în stradă, pentru că și-au pierdut încrederea în Guvernul Grindeanu. Din start, a dat dovadă de iresponsabilitate și tot ce acești politicieni au promis în campania electorală începe ușor-ușor să arate a minciună de la un capăt la altul. Noi nu mai avem încredere în acest Guvern. Cât timp a dat o Ordonanță de Urgență în miez de noapte – care era urgența nu știu –, stai și te întrebi oare ce vor face în următorii patru ani? Trebuie să adormim, în fiecare noapte, cu frică de faptul că dimineață ne trezim cu cine știe ce altă lege dată tot în favoarea lor? Astăzi au anulat Ordonanța 13, au terminat cu ea, dar mâine pot veni cu ceva poate mai rău. Nici nu știi ce au oamenii aceștia în traistă.

R.U.: Crezi că au un plan anume de a guverna în acest fel, atacând statul de drept?
L.I.: Da, pare că lucrurile acestea pe care le fac sunt plănuite și gândite cu mult timp înaine să vină la guvernare. Au ca o agendă ascunsă. Cred că, pe lângă acel plan de guvernare pe care ni l-au prezentat, ei au și un plan de scăpare personal. M-am întrebat de ce fac ceea ce fac și am ajuns la concluzia că au niște datorii foarte mari ei între ei. Și ei între ei fac zid. Dacă pică unul, se prăbușesc în lanț, ca niște piese de domino. Ei nu au o altă variantă decât să se susțină unii pe alții. Penalii ăștia sunt organizați într-un sistem mafiot, ca în filmul „La Piovra”, pe care îl urmăream când copil. Ba chiar ce vedeam în „Caracatița” e ceva micuț față de ce se întâmplă acum în România.

România, acum, este ca un om bolnav de cancer. Trăind mult timp lângă un om bolnav de cancer, care, din păcate, a murit anul trecut, am văzut cum acești oameni se luptă cu boala. Și ai două opțiuni. Prima: te sinucizi, renunți din start la tot. A doua: lupți. Lupți, lupți, lupți! Indiferent ce se întâmplă, cauți soluții, cauți medici, dar nu renunți la luptă. Măcar mori în picioare. Mori știind că ai făcut totul ca să te salvezi. Așa e România, e bolnavă de cancer, de o rămășiță a comunismului. În momentul în care am scăpat de comunism, am făcut ca o extirpare, dar au rămas acolo niște blestemate de celule, care s-au înmulțit și s-au împrăștiat, iar noi am trăit într-o stare în care ni se părea că suntem bine. Dar nu eram. Iar acum am ajuns la un diagnostic foarte grav.

Iar noi, celulele astea care stăm în stradă, ne luptăm, ne luptăm, ne luptăm și nu avem încotro decât să murim în picioare. Ori murim, ori scăpăm de acest cancer care a cuprins toată România. Nu se poate altfel.

R.U.: Concret, ce ar trebui să se întâmple acum ca să fim bine? Să demisioneze Guvernul, șefii Camerei Deputaților și Senatului, să fie alegeri anticipate?
L.I.: Românii care protestează în Londra cer demisia Guvernului Grindeanu. Știm că acest Guvern a câștigat alegerile într-un mod democratic. Eu am fost și observator la alegerile parlamentare din decembrie 2016, într-o secție din România. Dar ideal ar fi să se schimbe Guvernul actual, iar o variantă ar fi și prin alegeri anticipate. Dorința mea ar fi să avem același guvern de anul trecut, unul tehnocrat. Foarte mulți oameni cu care am vorbit, oameni care nu au o anumită ideologie politică, oameni care au votat sau care nu au votat, cred că un Guvern tehnocrat ar fi cea mai bună soluție. Să lăsăm un astfel de guvern să conducă timp de patru ani, să vedem cum se rezolvă lucrurile, pentru că mie tehnocrații mi-au demonstrat că au făcut foarte multe lucruri bune într-un singur an.

R.U.: Dar tu crezi că Guvernul actual va pleca, va lăsa puterea din mână?
L.I.: La cât sunt de ticăloși, nu cred. La felul în care protestele s-au diminuat, au senzația că oamenii au obosit, au intrat în case după ce li s-a dat ce au cerut. Cred că, dacă au abrogat Ordonanța 13, vom merge înainte cu ei. Au un tupeu maxim. Nu văd să se schimbe nimic în bine, promisiunile lor sunt mincinoase. Îți dau cu o mână și îți iau cu două. Sunt ca hoții de buzunare din metrou, atât de subtil lucrează. Te fură și îți dai seama acasă, abia după vreo două zile. Chiar strigam aici, în Londra, ceva de genul: „PSD, la guvernare/Atenție la buzunare!”

R.U.: Crezi, totuși, că PSD are resurse să conducă și bine, sănătos, țara? Sau este un partid compromis în totalitate? Să presupunem că din acest partid ar pleca oamenii pe care îi vedem ca răul-suprem, cei care coordonează toate aceste acțiuni împotriva poporului, ar rămâne și o parte bună care să poată conduce România?
L.I.: Cred că partidul acesta este compromis cel puțin în proporție de 80 la sută. Am întâlnit aici, în Londra, o domnișoară care fusese vicepreședinte la PSD, nu mai rețin în ce organizație, dar care, în momentul în care a fost împotriva unor lucruri din PSD, a fost dată afară din partid. Iar acest tip de a ține frâiele unui partid s-a văzut foarte bine cu modul în care l-au tratat pe primarul Iașiului. Sunt convinsă că există câțiva oameni din PSD care nu sunt de acord cu tot ce face Dragnea, dar la fel de convinsă sunt că interesele personale primează pentru ei. Își fac niște calcule elementare, care nu le ies favorabile dacă pleacă din PSD. Dar apropo de primarul Iașiului, am văzut până unde este în stare să meargă chiar și un om din PSD care se opune unor lucruri penale legate de partid. În locul domnului Mihai Chirica, din onoare, îmi dădeam demisia, lucru pe care el nu l-a făcut. Se organizau alegeri anticipate, putea candida și ca independent și cred că avea șanse mari să câștige alegerile cu mai multă demnitate.

Părerea mea este că acest partid, PSD, este cu orientări către Est, nu către Vest. Chiar și declarația lui Tăriceanu, anume că România nu are ce căuta în Uniunea Europeană, m-a îngrozit. Mai ales din punctul de vedere al unui om care trăiește în Marea Britanie, unde vine Brexit. Cei de aici, când vor trece la niște negocieri bilaterale, vor spune: „Cei care sunteți din UE, aveți aceste drepturi, chiar și după Brexit. Dar cei care nu sunteți în UE, aveți altele, mai puține”.

R.U.: Este clară, într-adevăr, traictoria spre Est a PSD, iar această idee îmi este confirmată și de faptul că ministrul de Externe, Theodor Meleșcanu, dar nu numai el, pare că-i face curte Rusiei.
L.I.: Să nu uităm nici de vizitele făcute de Liviu Dragnea în Rusia, în ultimii ani. Sunt lucruri care încep să se lege ușor-ușor. Am ajuns să nu văd altceva decât roșu în fața ochilor, culoare pe care nu prea o suport. Văd roșu, văd comunism, văd dictatură.

R.U.: Rămânem în stradă, după cum vedem, tot mai puțini. Alegerile anticipate, așa cum spunea și președintele Klaus Iohannis, nu sunt o soluție acum. Ce e de făcut? Stăm în stradă și doar îi păzim, zi de zi? Oamenii renunță, practic, la viețile lor, fapt care este anormal. Cetățenii unei țări au vieți personale, au joburi, muncesc și pentru țară, plătesc impozite. Nu e firesc să își păzească, în fiecare zi, conducătorii ca pe niște hoți.
L.I.: Sigur, nu putem să ne mutăm în stradă, în următorii patru ani. Nici nu putem să pornim un protest agresiv, așa cum a fost Revoluția, să îi speriem și să iasă pe ușa din dos. Ar fi un dezastru și ar șterge orice efort pe care oamenii l-au făcut până acum de a protesta pașnic. Dar ei, din păcate, joacă această carte, joacă poker cu noi, pentru că știu că oamenii s-au mai liniștit. Și, probabil, se vor mai linșiti și ei, iar apoi, cel mai probabil, vor face exact același lucru pe care l-au făcut cu Ordonanța 13. Alegerile anticipate ar fi soluția, în aceste momente, asta cred.

R.U.: Crezi că oamenii care au stat și continuă să rămână în stradă au nevoie de un lider, de cineva care să le ia toată energia și dorințele și să ducă mai departe un proiect de țară? Deocamdată, nu s-a implicat nimeni în așa ceva.
L.I.: În momentul de față, avem această alianță PSD-ALDE la guvernare, care este, din punctul meu de vedere, cea mai proastă soluție pentru România, o reîntoarce în timp, și avem o Opoziție foarte slabă. Cred că, acum, Opoziția reală este Strada. Nu cred că oamenii aceștia vor găsi printre ei un lider, care trebuie să fie unul foarte puternic. Nu știu cine poate fi acela, astfel încât să ia frâiele în mâini și să meargă mai departe. Dacă o face cineva, probabil că tot din partea unui partid trebuie să fie acel om. Dar să o facă cu forță. Nu văd pe nimeni, din păcate, să facă acest lucru, de aceea cred că singurul lider al Opoziției, în acest moment, este populația ieșită în sradă. Noi toți am transmis, ca o singură entitate, niște mesaje puternice și trebuie să le transmitem și de acum încolo.

R.U.: Deci ne rămâne varianta să ne apărăm singuri țara. Cel puțin deocamdată.
L.I.: Da, exact asta trebuie să facem, până vom găsi o soluție mai bună. Am spus un lucru la un protest și mă țin de el: „Jur să-mi apăr țara de conducătorii ei!”. Păi, ce am de făcut mai bun? Merg la muncă și, apoi, la proteste. Vorba bunicii mele: „Când te odihnești, fă-o și pe asta!” Mi-aș fi dorit să văd o poziție mai puternică din partea domnului Dacian Ciolos.

R.U.: De ce crezi că nu a avut-o?
L.I.: Cred că motivul e că nu a vrut să tragă cineva concluzia că profită de pe urma protestelor. Cred că Ciolos are atât de mult bun-simț, cred că este atât de integru, de corect, încât asta este și explicația pentru faptul că nu a vrut să devină să intre în PNL. E un principiu foarte sănătos, anume că nici acest partid nu este unul curat ca lacrima, având, la rândul lui, mai mulți membri cu probleme penale. Nu cred că Dacian Ciolos vrea să își asocieze numele cu cineva de acest gen. Cred, însă, că așteaptă un alt moment mai potrivit, pentru a avea mai multă susținere. În ceea ce mă privește, are toată susținerea.

R.U.: Crezi că noi, cetățenii, avem vreo vină pentru felul în care arată acum România?
L.I.: Trebuie să ne acceptm și vina, să o recunoaștem, anume că, în 11 decembrie 2016, nu am ieșit la vot așa cum ar fi trebuit. Mulți au diverse motive, scuze, explicații. Părerea mea e că nu există scuză, lucru pe care l-am discutat și la proteste, dar și pe grupurile noastre de Facebook. Atunci când șii că vin alegerile, te pregătești. Îți faci viză de flotant, ai grijă să ai un sfert de oră pentru a merge la secția de votare, citești programele politice, te pregătești, pentru că pe unul dintre cei care candidează trebuie să-l votezi. Absenteismul la vot nu face decât să ducă, indirect, la alegerea celor care sunt la guvernare astăzi. Am văzut, însă, la proteste și mulți oameni care nu au votat în decembrie 2016, dar care au înțeles acum pericolul. Degeaba discutăm acum despre ceea ce a fost, trebuie să ne gândim la viitor. Sper ca la următoarele alegeri să înțelegem să mergem la urne, să stăm la coadă și să punem ștampila pe cine vrem.

R.U.: Poate că aceste proteste ne-au adus aminte de niște reguli importante ale democrației, una dintre ele fiind cea legată de importanța participării la vot. Tu când ai înțeles aceste reguli?
L.I.: O vină de acest gen, de a nu merge la vot, o am și eu. Recunosc. În primii zece ani în Marea Britanie, mi-am tras o cortină pe ochi, am zis că nu mă mai interesează nimic legat de țară.

Aveam o stare de lehamite când mă gândeam la cei care conduceau România. Asta până când au fost alegerile prezidențiale din 2014, când energia aceea uriașă care s-a adunat în diaspora m-a schimbat complet. Atunci mi-am zis că trebuie să mă întorc cu privirea spre casă. Am dormit, recunosc, zece ani, dar m-am terzit din această adormire și sper ca și ceilalți care trec prin asta să se schimbe la fel.

PSD are cea mai bună disciplină de a merge la vot, are cel mai bun program de îndoctrinare, de educare a propriului electorat în acest sens. De la ei trebuie să învățăm să fim disciplinați. Altfel, nu avem nicio șansă. Diaspora nu își uită țara, iar câtă vreme suntem născuți pe pământul acela, avem nu numai datoria și obligația de apăra Democrația și Statul de Drept, dar avem un drept câștigat cu vieți omenești, drept pe care vrem să ni-l exercităm.

Interviuri recomandate:

Ramona Ursu în dialog cu Gabriel Liiceanu. „Să-i ținem sub lupă”

Ramona Ursu în dialog cu Sabin Gherman: „Vine o gașcă, dă țara asta de toți pereții și gata?”

Ramona Ursu în dialog cu Paul Dragoș Aligică: „Votul liber nu dă un cec în alb nimănui. A fost votat un program de guvernare, nu o schimbare de regim”

Ramona Ursu în dialog cu Alexandru Călinescu: „O justiție eficientă este obligatorie pentru a avea «o țară ca afară»”

„Soroșista” din Bruxelles. Ramona Strugariu: „Oamenii au ieșit în stradă cu steagul UE, nu pentru o gubernie rusească”

„Zi de zi, aici vom fi!” Amy Craus: „PSD-ALDE sigur nu au învățat nimic, ei nu concep că noi existăm”

Ramona Ursu

Ramona Ursu

Ramona Ursu e ziaristă. Din convingere. Adoră să scrie. Să vorbească. Să descopere. Dar mai ales să-i asculte pe oameni.
Ramona Ursu

1 Comment

  1. […] găsit filmări făcute în România, le-au pus traducerea în italiană și foarte mulți spuneau: „OK, noi când vom face așa ceva? Când vom începe și noi să luptăm așa, pentru că nu se m…Cei mai mulți comentau în felul acesta. Mi-am dat seama, însă, că unul dintre motivele pentru […]

Leave a Reply

%d bloggers like this: