Gianina, fata cu #Rezist din Paris: „PSD mizează pe faptul că vom obosi. Ghinion! Nu obosim când e vorba despre țară”

Ramona Ursu: Gianina, te-ai ocupat de organizarea protestelor din Paris, după ce Guvernul Grindeanu a dat Ordonanța 13. Povestește-mi cum a început viața ta în Franța și când ai început să te impici în organizarea protestelor pentru a sprijini România? Din ceea ce știu, pot spune că ai deja experiență în asta.
Gianina Fiordean (37 de ani, femeie de afaceri): Sunt plecată în Franța de 20 de ani, de când aveam 17 ani. Provin dintr-o familie de ardeleni, iar în Ardeal foarte multă lume este de dreapta. Tatăl meu a crescut, la rândul lui, într-o familie care a fost mereu împotriva comuniștilor, mereu împotriva PSD-iștilor. La un moment dat, după Revoluție, ai mei și-au dat seama că nu se mai poate trăi în România. Am plecat, pe rând, în Franța, iar motivele, în cazul nostru, au fost mai mult politice și mai puțin personale. Pentru că noi nu aveam niște lipsuri extraordinare, ca să ne gândim să plecăm. Nu am plecat din disperare, însă perspectiva nu era deloc bună în România.

Am început să mă implic în organizarea protestelor în urmă cu patru ani, în 2013, când erau manifestațiile legate de Roșia Montană, de gazele de șist. Eu nu mergeam foarte des în România, dar în 2013, când fiul meu avea trei ani, am mers în țară. Am văzut pe stradă o imagine care m-a șocat foarte mult. Nu știu de ce m-a șocat atât de tare, dar, în orice caz, am început să plâng pe stradă. Era o femeie care avea un copil în brațe și încă doi pe care îi ținea de mână. Adunau cutii de Coca-Cola de pe stradă. Copiii erau foarte mici, lumea trecea pe lângă ei, unii se uitau scârbiți la femeie și la pruncii ei, alții erau indiferenți. M-a șocat foarte tare imaginea aceea. Mă uiam la copilul meu, care totuși avea un viitor, apoi priveam către femeia aceea și la copiii ei și mă gândeam ce se va întâmpla cu ei.

R.U.: Imaginea asta pare să fi schimbat ceva în tine. De la asta ai pornit și ai început să te implici în rezolvarea unor lucruri importante legate de România?
G.F.: Da. Am început să mă interesez de ce se întâmplă în România și am aflat că lucrurile nu stăteau prea OK. Am aflat despre Roșia Montană, despre cine era în spatele tuturor mișcărilor de a pune mâna pe afacerea asta. Am zis: „Nu este OK. Și nu este OK nici că noi am fugit de acolo, din România, nu este Ok că noi suntem bine, iar cei din țară nu sunt. Și nu este OK că nu facem ceva pentru țara noastră”. Am început să merg, atunci, la protestele legate de Roșia și de gazele de șist. Aici, în Franța, erau deja români care se ocupau de organizare, am început să îi caut pe Facebook, am discutat cu ei. În orice caz, am început să ies la proteste și, fiind mai vocală, m-am făcut bine auzită, am legat tot felul de relații.

Apoi, împreună cu activiștii din diaspora, am luat legătura cu Verzii Europei și, în 2014, am ajuns, prin intermediul lor, în Parlamentul European. Probabil că îl știi pe Alexandru Popescu, care a venit pe jos din România până la Bruxelles. Împreună cu el și cu un englez am intrat în Parlamentul European și am susținut o conferință legată de Roșia Montană și de gazele de șist. Din diaspora erau invitați mai mulți români, câte doi din fiecare țară. Am vorbit despre problemele din România, le-am spus că noi nu suntem de acord cu ce se întâmplă în țară legat de Roșia, de gazele de șist și am cerut și ajutorul Verzilor Europei. Am spus că este normal ca Europa să se implice, pentru că pe români îi rupeau cu bătaia la Pungești. De atunci am tot rămas în zona civică și am făcut multe, multe proteste, pentru că lucrurile s-au legat unele de altele.

R.U.: Bănuiesc că după protestele legate de Roșia Montana, te-ai implicat în cele din toamna lui 2014, de la alegerile prezidențiale. Atunci, diaspora a fost scânteia care a aprins manifestațiile în țară și peste hotare, după ce nu ați fost lăsați să votați de către Guvernul Ponta.
G.F.: În noiembrie 2014, la alegerile prezidențiale, m-am dus ca tot omul să votez în data de 2. Când am ajuns la ambasadă, în Paris, era o coadă imensă. Ne-au permis să intrăm în față, pentru că eram cu copil mic. Eram foarte jenată de asta, vedeam cum stau sute de oameni la rând. Pe la ora 16.00, m-a sunat un prieten și îmi zice: „Unde ești? Ești la coadă la vot?” I-am spus că votasem dimineață, iar el îmi răspunde: „Uite, este scandal mare aici din cauză că ăștia de la ambasadă nu ne mai dau formulare.” „Cum să nu vă mai dea formulare? Cere formularele, sunt acolo oameni care vi le dau”, îi spun. „Nu ne dau formulare!”, mi-a răspuns. Era vorba despre acele formulare pe care le completai și în care spuneai că nu votezi la circumscripția ta, motiv pentru care votezi la ambasadă. Se primise un ordin de la București ca să nu se mai dea aceste forumulare.

R.U.: Și ce ai făcut atunci?
G.F.: Când am văzut, fiind în grupuri de Facebook cu activiști la fel ca mine, din Franța, dar și din alte părți din lume, am început să le scriu. „Uite ce se întâmplă la noi, în Paris, nu ne mai dau ăștia formulare, nu e normal”. Și au început să îmi răspundă de prin Londra, Berlin, de peste tot: „Și la noi e la fel. Trebuie să facem ceva!” Lumea era supărată. Atunci am intrat în legătură cu cei din România, care erau împotriva gazelor de șist, activiști ca noi, și le-am dat și lor informația, să spună și în țară, să știe lumea ce se întâmplă. Când am văzut asta, ne-am decis toți ca la turul doi să fim voluntari, cred că am fost vreo 30, iar până atunci am făcut proteste.” Dar în acea zi de duminică, 2 noiembrie, când am auzit că nu se mai dau acele formulare, am dat alerta în grupurile de Facebook de aici. Șase persoane au fugit repede la ambasadă și au filmat de după-amiază și până seara tot ce se întâmplă. Unii filmau afară, iar alții înăuntru.

Am pus imaginile pe Facebook, le-am trimis către activiști din România, către jurnaliști. Seara, pe la ora 20.00, Ponta și Titus Corlățean spuneau la televizor că noi facem scandal în Ambasada României din Paris, că spargem lucruri, că devastăm. Mințeau, pentru că se vedea clar din filmările noastre că totul era pașnic în Ambasadă, nimeni nu a distrus nimic, nu s-a produs niciun incident. Singura problemă a fost ca ei nu ne mai dădeau formularele și nu se mai putea vota.

R.U.: Să ajungem la protestele din 2017, cele de după Ordonanța 13. Aveați deja antrenament, în Paris, așa cum ai povestit. De data asta, cum v-ați organizat?
G.F.: Protestele au început, la Paris, din 18 ianuarie, când s-a aflat că Guvernul intenționează să dea o astfel de ordonanță. Apoi, după ce au dat Ordonanța 13, în 31 ianuarie, protestele s-au intensificat. Avem pe Facebook un grup în care discutăm mai mult subiecte politice. Cineva a avut inițiativa de a lua autorizație pentru proteste, dar ne-am implicat mai mulți în organizare. La primele manifestații erau, în fiecare seară, circa o sută de oameni, dar în duminica de 5 februarie au fost peste 2.000 de persoane. Și în următoarea duminică au fost, la fel, foarte mulți oameni.

R.U.: În țară, dar și în diverse orașe de peste hotare, protestele continuă și în martie. În Paris cum este?
G.F.: Continuăm să protestăm și aici, dar participă mult mai puțină lume și avem tot felul de acțiuni la aceste manifestații. De exemplu, am avut un protest literar. Ne-am coordonat mai multe țări din diaspora și am făcut acest protest și în Paris, și la Praga, și la Londra, și la Madrid, dar și în alte părți. Mândria mea a fost că acest protest literar al nostru a apărut și în „Washington Post”. Deși nu eram foarte mulți, ne-a ieșit bine, coordonând acțiunea în mai multe orașe din lume.

R.U.: Când ai auzit că au dat Ordonanța 13, ce ai simțit? Cum ai reacționat?
G.F.: Mi-am spus că așa ceva nu poate fi adevărat! Nu-mi venea să cred. Era ca într-un film de prost gust. Îmi spuneam că nu este posibil așa ceva, în nicio țară normală nu face nimeni asta. Cum să de o ordonanță de genul ăsta? Se vedea foarte clar de ce au dat-o și pentru cine, nici măcar nu a fost dată voalat. Și cum să o dai la ora aceea? Adică ai așteptat până seara, să meargă proștii la culcare, tu să dai ordonanța, iar dimineață să se trezească țara în anul 1989? Voi trăiți acolo, în România, ca într-o pușcărie. Acesta este sentimentul meu. Când am fost de Crăciun acasă, deși a fost bine, m-am odihnit, atunci când am plecat cu mașina și am ieșit din țară prin Ungaria, pe autostradă, am avut sentimentul că parcă ies dintr-o pușcărie. Nu știu de ce am simțit asta, poate pentru că nici nu sunt autostrăzi în România, iar când ajungi să dai de civilizație, te încearcă sentimentul acesta. Același sentiment îl aveam și când mă mai uitam la televizor, la unele emisiuni de la posturile românești. Nici nu pot rezista mai mult de cinci minute când văd ce aberații vorbesc. Pur și simplu, mă enervez. Dacă vii să locuiești o lună în Franța, la întoarcerea în țară te va izbi nebunia de acolo cum nici nu îți imaginezi. Acesta este și motivul pentru care noi nu trăim în România, pentru că am vrut să ne întoarcem în țară. Dacă ar fi continuat Guvernul Cioloș, multă lume din diaspora s-ar fi întors în țară.

R.U.: Poate, în condițiile astea, ar fi meritat să vă întoarceți acasă, pentru a ajuta la reconstrucția țării. Acum, din păcate, sentimentul este că trebuie să stai, în fiecare zi, cu parul în mână și să te aperi de conducători. Cât crezi că vor rezista oamenii așa, pentru că au viața lor, au joburi, au familii, iar a sta permanent de pază în stradă este un lucru care pe mulți, dacă nu chiar pe toți, îi obosește?
G.F.: Pe asta și mizează ei, conducătorii ăștia, PSD, pe faptul că vom obosi. Ghinion! Nu obosim când este vorba despre țară. De aceea au stat și atâtea zile până au retras Ordonanța 13, pentru a încerca să ne erodeze încrederea. Au mizat pe uzura fizică a noastră, s-au gândit că vom renunța să mai protestăm. Abia când au văzut că nu le merge cu noi, că suntem tot mai mulți în stradă, atunci au retras Ordonanța 13.

Dacă ar fi înțeles din prima, retrăgeau ordonanța după o zi-două, dar nu au făcut asta. Au așteptat mai bine de o săptămână. Și asta fac în continuare. Ne dau lovitură după lovitură, atacă statul de drept din toate direcțiile, mizând că nouă ne scade vigilența.

R.U.: Să revenim la protestele în care v-ați adunat, la Paris, câteva mii de oameni. Povestește-mi câteva lucruri speciale care ți-au rămas în minte. Ce fel de legături s-au format între oameni, ce scandați, cum v-ați făcut pancartele?
G.F.: Faptul că Dragnea s-a ascus în acele zile, că a spus că nu știe despre ce este vorba, dând vina pe alții, n-a mers la noi. La fel cum nu a mers nici în țară, dar nicăieri în diaspora. Toată lumea aici, în Paris, striga împotriva lui Dragnea. Spuneam toți: „Dragnea, nu uita / România nu-i a ta!” sau „Mai avem un dor / Dragnea scriitor!” Totul era împotriva PSD și a lui Dragnea. Ei au fost cei care au făcut mizeria asta și totul a pornit de la ticălosul de Dragnea. În privința pancartelor, noi toți le-am făcut acasă. Fiecare cum a putut. De exemplu, eu am niște markere, nu foarte profesionale, și am scris diverse mesaje pe cartoane, pe foi. Am improvizat și noi așa cum am putut. Eu nici măcar nu aș avea ce să caut în stradă aici, în Franța. Nici măcar nu am vârsta să ies în stradă. Am 37 de ani. Aici, nu iese nimeni ca mine în stradă, la proteste. Doar hipsterii fac asta. Poate unul la o mie, care este mai zăpăcit, să protesteze. Dar în Paris, oamenii ca mine nu ies în stradă. Eu nu am ce căuta în stradă. Am familie, am copil, am un job normal, nu am de ce să protestez. Dar eu ies în stradă pentru că simt asta ca pe o obligație morală față de țara mea. Nici nu sunt profesionistă în așa ceva, mereu mă ia pe nepregătite. Gândește-te că eu am trăit 17 ani în România și 20 în Franța, deci am trăit mai mult aici. Ar trebui să fiu mai detașată de țară, dar nu pot.

R.U.: Așa este, ai putea fi mai detașată. Totuși, de ce ieși la protestele legate de ce se întâmplă în România?
G.F.: Și eu mă întreb asta uneori. Și toată lumea mă întreabă asta: „Măi, tu de ce ieși în sradă?” Ies în stradă pentru că vreau să vadă lumea că nu este normal ceea ce se întâmplă în România, oamenii trebuie să se trezească! Chiar dacă suntem plecați din țară, avem viața noastră, care e bună, nu accept că în țară lucrurile nu se schimbă în bine. Când era Victor Ponta premier și anunțase, în 2014, că va candida la președinție, și-a programat o vizită în Paris. Și am zis că merg să îl văd doar ca să-i bat obrazul, să-l huidui, ca să înțeleagă că ceea ce face este rău. Dar a aflat nemernicul că îi pregătim așa o primire, pentru că tocmai fusese scuipat de românii din Spania, așa că și-a amânat vizita în Paris. Ceea ce fac eu este un sacrificiu personal. Când ai un job, dar mai ales când ai copii, familie, trebuie să te organizezi foarte bine. În loc să-mi petrec duminica în familie, trebuie să merg la proteste. Dar mă gândesc că ceea ce fac îi inspiră pe alții, le mai deschide ochii unora. Astea sunt micile mele victorii, când mai văd că oamenii din jurul meu reacționează la ceea ce fac, că învață ceva și fac și ei la fel, luptă pentru țară. Altceva nu am de câștigat.

Vreau să fie bine și în România, înțelegi? Asta vreau. Nu vreau să fie bine pentru mine, pentru că eu trăiesc foarte bine și aici. Fiul meu nu va trăi în România, este născut în Franța, învață aici, are prieteni aici, totul face aici. Sunt conștientă că el nu va trăi în România. Nu fac asta pentru mine. Poate că eu voi trăi în România când voi fi bătrână sau poate nici atunci, nu știu. Dar mă implic pentru că vreau să fie bine și acolo. Poate că unii au impresia că am ceva de câștigat, că mă plătește cineva, dar nu este nici pe departe așa.

R.U.: Soros, el plătește oamenii să meargă la proteste. Așa am auzit la unele televiziuni din România, RTV sau Antena3.
G.F.: Da, Soros, el ne plătește pe toți, cum să nu? Ce aberație! Nu mai vreau să văd nici oameni ca femeia aceea cu copiii, care aduna cutii de la sucuri pentru a le vinde ca să mai facă niște bani. Nu mai vreau să văd copii care mor prin spitalele din România.

Nu mai vreau să văd Colectiv. Nu mai vreau să văd Roșia Montană. Nu mai vreau să văd nimic din aceste lucruri. România are potențial și nimeni nu vede asta.

Nimeni nu face nimic pentru ca România să fie, poate nu ca Franța, pentru că mai are mult până să ajungă așa, dar măcar ca Polonia. Să văd că lumea este OK. Să nu mai văd oameni supărați pe stradă sau angajați ai statului care îți vorbesc în doi peri. Vreau să văd oameni fericiți în România, nu doar triști, disperați, care nu știu cum să fugă mai repede peste hotare. Nu este normal.

R.U.: Cum au văzut autoritățile din Franța protestele voastre? V-au sprijinit, care a fost mesajul lor pentru voi?
G.F.:
Aici este o cultură a protestelor. În Franța se protestează pentru orice, este ceva normal. La protestele noastre, eram înconjurați, așa cum se procedează, de polițiști. Iar oamenii aceștia sunt foarte de treabă, mulți știu despre România. De multe ori veneau la mine, îi îndrumau ceilalți spunând că am organizat protestele, și le povesteam de ce am ieșit în stradă. Iar ei ne spuneau: „Este extraordinar ce faceți! Bravo, bine faceți!” Dar să-ți mai spun ceva, o chestie care m-a uimit, care m-a bucurat mult mai tare. Oamenii de rând, francezii, și îți dau exemplul părinților de la școala copilului meu, sunt foarte admirativi la adresa mea și sunt sinceri. Sunt un om obișnuit, nu am niciun merit deosebit, sunt parte a unui organism care se ocupă de aceste lucruri, de proteste, dar acești oameni îmi spun:

„Este extraordinar ceea ce faci pentru țara în care te-ai născut!” Le-am spus: „De fapt, nu fac nimic”, dar ei mă urmăresc și pe Facebook, mă văd cu banderola cu „Rezist”, mă întreabă ce este cu ea, le explic și îmi spun: „Este fantastic ce faci!”

Sau alții îmi spun că au văzut la știri de ce protestăm aici, de ce se protestează în țară și sunt foarte impresionați, ne felicită și ne încurajează să mergem mai departe. Asta îmi spun francezii. Nimeni din România nu mi-a spus niciodată: „Este extraordinar ceea ce faci!” Înțelegi? În România, este percepția asta, în rândul multora, că nu poți să faci ceva gratuit. Aici, în Franța, este ceva normal. Toată lumea face voluntarit. E normal să te înscrii într-o asociație, să oferi din timpul tău, duminica, pentru a aduna gunoaiele de pe jos sau să mergi și să traduci pentru autorități, pentru ONG-uri, atunci când au acțiuni în diverse comunități de străini, iar tu vorbești limba respectivă.

R.U.: Dar presa din Franța cum a tratat protestele din România din această iarnă?
G.F.: Presa franceză a relatat, dar destul de puțin. Franța mereu a fost buricul pământului, așa că nu prea îi interesează ce e în rest, mai ales țările din Est. Dar au relatat și a fost pentru prima dată după Revoluția din 1989 când au publicat articole succesive. Au spus exact despre ce este vorba, că a fost un atac la statul de drept. Au relatat corect ce se petrece la noi în țară. Și a fost pentru prima dată când am auzit aici oameni care au spus: „Ar trebui să luăm și noi exemplu de la români”.

R.U.: Cei de la ambasada României v-au susținut în vreun fel?
G.F.: Nu, nu ne-au susținut. În schimb, ar fi putut chema Poliția să intervină la protestele noastreîn serile în care mai ieșeam în stradă și fără autorizație. În Paris, gradul de siguranță este ca în starea de război. Nu ai voie să fii într-un grup mai mare de cinci persoane. Dar nu au făcut-o, nu au chemat Poliția cei de la ambasadă.

R.U.: Geanina, de ce mai protestează lumea și în martie? Ordonanța 13 nu mai este. Voi de ce mai manifestați?
G.F.: Pentru că nu avem încredere în ei, pentru nu putem sta cu ochii numai pe ei. Oamenii aceștia trebuie să se schimbe.

R.U.: Cum să se schimbe? Să se schimbe Guvernul, Parlamentul?
G.F.: Cel puțin să se schimbe Guvernul Grindeanu. Nu au ce căuta la guvernare oamenii ăștia care și-au bătut joc de noi noaptea, ca hoții.

R.U.: Dar dacă se schimbă acest guverm, vine tot unul PSD.
G.F.: Și în PSD trebuie să fie oameni care să guverneze pentru toată România.

R.U.: Crezi că există sau, dacă sunt astfel de oameni, crezi că vor fi lăsați de șeful partidului, Liviu Dragnea, să ajungă la guvervare?
G.F.: Cred că există astfel de oameni, dar sunt foarte puțini, mai puțin vocali și nu au cum să ajungă în față. Pentru că s-a format o camarilă care nu lasă oamenii buni, chiar și de stânga, să aungă în funcții importante. Nu poate fi toată lumea de dreapta, iar cei de stânga, oameni buni, intră, atunci, în PSD. N-au altă variantă.

R.U.: Sigur, PSD este un partid mare și, posibil, are și resurse bune. Dar acest partid este condus de Liviu Dragnea, condamnat definitiv la pușcărie. Mă gândesc că Dragnea nu va lăsa puterea și, chiar dacă va schimba Guvernul Grindeanu, deși nu cred că va face asta în viitorul apropiat, tot el va alege și alți guvernanți.
G.F.: Pentru noi este inacceptabil așa ceva. Omul ăsta, Dragnea, trebuie să plece la pușcărie, nu are ce căuta acolo. El trebuie să plece și să-și ispășească pedeapasa în închisoare. El este un condamnat, dar nu doar asta. El împiedică Justiția să ajungă la el, cu câte bube negre are în cap. Nu avea cum să ajungă un om bogat făcând lucrurile cinstit, lucrând doar la stat. Nu există așa ceva. Peste tot în lumea asta trec două-trei generații până să ajungi bogat. În 1990, toată lumea a pornit, în România, de la zero. Dragnea nu poate fi astăzi multimiliardar. Este imposibil așa ceva. Pentru că nu este vreun geniu. A revoluționat lumea, a inventat ceva și eu nu știu?

R.U.: A inventat morții care votează.
G.F.: Da, știu că și-a chemat morții la vot. Dar în afară de asta, nu a inventat nimic. Nici mersul pe jos, nici apa caldă. El a inventat doar cum să facă afaceri cu statul, să pompeze bani publici în conturile lui. Vezi cât de genial este numai uitându-te la Teleorman, județul pe care-l reprezintă și care este praf. Este un județ sărac, plin de asistați social, de oameni săraci. În Teleorman este dezastru.

R.U.: Să presupunem că Dragnea va ajunge la pușcărie, dacă va fi condamnat în al doilea dosar, și va fi nevoit să renunțe la PSD, evident. Trebuie să existe o majoritate de oameni care să reformeze un partid. Dacă te uiți la istoria PSD, la liderii lui de până acum – Adrian Năstase, condamnat la pușcărie pentru corupție, Ion Iliescu, acuzat de crime contra umanității, Victor Ponta, judecat pentru corupție, crezi că există vreo speranță să se schimbe în bine acest partid? Pentru că ei nu sunt acum, pentru prima dată, conduși de un om cu probleme penale, ci mai tot timpul a fost așa.

G.F.: Ca să fie reformat acest partid trebuie să se respecte niște lucruri. Unul este Punctul 8 de la Timișoara, adaptat vremurilor noastre. Adică cei cu probleme penale să nu mai poată candida pentru funcții publice sau să nu mai fie numiți în astfel de posturi de conducere. Dacă merg după firul pe care mi-l spui tu, prima idee care îmi vine în minte este că partidul acesta, PSD, trebuie dizolvat. Clar. Dar, cum spuneam, trebuie să existe și oameni adevărați de stânga, care nu au în ce partid să meargă. Ei nu vor intra în PMP, în PNL, deși și aici lucrurile sunt dezastruoase. Deocamdată, în România, a ieșit o rămurică sănătoasă, care este USR.
Cred că în țară este un șoc între generații. Sunt cei din garda veche, care se țin cu dinții de PSD și de politica lui dezastruasă, și tinerii, cei ca mine, ca tine, care nu au nimic de pierdut, care nu depind de nimic și care vor cu orice preț să își facă țara bine. A ajuns o masă critică, sau poate încă nu suficientă, care să le pună probleme celorlalți, PSD-ului și susținătorilor lui. Doar că ei nici măcar nu-și dau seama că sunt în pericol. Ai noștri, susținuți și de diaspora, pentru că suntem câteva milioane de români de dreapta peste hotare, pot schimba ceva. Repet: aș zice că PSD trebuie dizolvat, dar trebuie înlocuit cu ceva. Cu ce? Decât un PSD dizolvat, mai bine ar fi ca cei care au probleme penale să fie dați afară de propriul partid. Ei trebuie să se reformeze, nimeni altcineva nu poate face asta. Nu poți tu, om de dreapta, să le spui lor cum să-și reformeze partidul de stânga. L-am văzut pe Mihai Chirica, primarul PSD din Iași, un tip destul de controversat, dar care a avut o atitudine critică față de Dragnea, față de Ordonanța 13. A încercat să facă ceva, dar nu a reușit.

R.U.: În acel caz, aproape nimeni din PSD nu s-a solidarizat cu el. Din contră, deși Chirica spunea niște lucruri corecte, nu și-a găsit aliați în partid. Putem vorbi, deci, despre o reformare din interior a PSD? Poate doar o prăbușire electorală a partidului i-ar trezi la realitate.
G.F.: Prăbușirea electorală se va întîmpla pe termen lung și doar dacă Cioloș, Iohannis, oameni importanți, ar construi ateliere de formare civică. Numai așa poți prăbuși un partid ca PSD, educând cetățenii. Pentru că bazinul electoral al PSD este același din ’90 încoace. Alegătorii lor nu vor vota altceva, dacă nu te apleci asupra lor, să îi educi. Și ai putea depăși PSD la alegeri, dacă toate partidele de dreapta s-ar uni, ar lupta pe același front, având același inamic comun, un partid toxic de stânga. Și ar mai trebui să facă ceva această forță de dreapta: să îi convingă să voteze și pe cei cu vederi de dreapta, dar care nu au ieșit la urne spunând că nu se regăsesc în niciun partid.

R.U.: Ca o previziune personală, cam în cât timp crezi că ar putea începe o însănătoșire a României?
G.F.: Cred că este nevoie de cel puțin zece ani. Să mai vină o generație, formată din copiii de liceu de astăzi, care să se alăture adulților de dreapta de acum. Peste zece ani, acești copii crescuți de generația noastră, vor fi, la rândul lor, adulți, vor lucra în multinaționale, vor fi oameni de afaceri crescuți în alt spirit. Pe noi, generația de 30-40 de ani, nu ne mai poate convinge nimeni că este bine cu PSD. Dar mai avem o problemă. Luați individual, noi, românii, suntem foarte deștepți. Luați, însă, ca grup, suntem praf. Suntem individualiști, probabil ceva moștenit din perioada comunistă, când luptai doar pentru tine, când te ascundeai de ceilalți, ne face să fim așa. Dacă s-ar fi întâmplat în Franța lucruri de genul Ordonanței 13, aici lucrurile erau clare. Toată țara era unită împotriva clasei politice corupte.

R.U.: Chiar așa, ce crezi că s-ar fi întâmplat în Franța dacă Guvernul, plin de persoane controversate, penale, cum crezi că ar fi reacționat lumea? Până unde ar fi mers francezii, așa cum îi vezi tu că protestează, că se implică în viața țării?
G.F.: Dacă ar fi fost așa aici, i-ar fi sancționat în primul rând la alegeri. Cum s-a întâmplat cu Nicolas Sarkoy. Cum a fost cu Ponta, în România, când a fost spulberat la alegerile din noiembrie 2014. Sau cu Dominique Strauss-Kahn, despre care se știa clar că urma să fie următorul președinte al Franței. Dar l-au terminat în decurs de câteva luni, nu mai știe nimeni nimic de el.

R.U.: Deci tu crezi că, după un eveniment precum Colectiv, după care a picat Guvernul Ponta, într-o situație similară, în Franța, nu ar mai fi existat nicio șansă ca un astfel de partid să câștige majoritatea voturilor?
G.F.: Niciodată.

R.U.: De ce crezi că s-a întâmplat, în România, așa ceva? Nu e paradoxal să dai jos un guvern PSD, după tragedia Colectiv din 2015, dar în anul următor să lași atât Parlamentu, cât și Guvernul pe mâna aceluiași partid?
G.F.: Asta se întâmplă din lipsă de cultură civică. PSD are bazinul acela fix de votanți, de trei milioane și ceva de oameni, spălați pe creier de Antene și de RTV. Problema este în partea astalaltă. A celor ca noi, care au considerat că mai bine nu merg la vot decât să voteze cu niște partide de dreapta care nu-i reprezintă. Eu pe ei îi condamn, nu pe cei care au votat cu PSD, de la care nu poți aștepta mare lucru. Dar îi condamn pe cei care ar fi putut vota cu partidele de dreapta, dar au stat acasă.

Cum să stai acasă când s-a întâmplat tragedia Colectiv? Și asta cu atât mai mult cu cât, timp de un an, ai văzut ce a făcut Guvernul Cioloș, cât de normal s-a putut conduce țara. Sigur, nu te poți aștepta la lucruri spectaculoase într-un singur an, dar cel puțin țara pornise pe drumul cel bun. Nu poți să nu mergi la vot, să nu dai șansa ca un astfel de Guvern să conducă mai departe. Este inadmisibil! Au ales să stea acasă pentru că anul acela de normaliitate, cât a durat guvernarea Cioloș, cred că a avut un efect de bumerang. Lumea o fi crezut că România a evoluat și oamenii pot sta liniștiți. Imaginează-ți că nu am ieșit niciodată la proteste în anul acela de guvernare. Nici în diaspora, nici în România. Cred că lumea a uitat în anul acela și ne-am trezit cu ticăloșii ăștia din PSD că au pus mâna, din nou, pe țară.

Interviuri recomandate:

Ramona Ursu în dialog cu Gabriel Liiceanu. „Să-i ținem sub lupă”

Ramona Ursu în dialog cu Sabin Gherman: „Vine o gașcă, dă țara asta de toți pereții și gata?”

Ramona Ursu în dialog cu Paul Dragoș Aligică: „Votul liber nu dă un cec în alb nimănui. A fost votat un program de guvernare, nu o schimbare de regim”

Ramona Ursu în dialog cu Alexandru Călinescu: „O justiție eficientă este obligatorie pentru a avea «o țară ca afară»”

„Soroșista” din Bruxelles. Ramona Strugariu: „Oamenii au ieșit în stradă cu steagul UE, nu pentru o gubernie rusească”

Loredana, fata cu protestele din Londra: „Jur să-mi apăr țara de conducătorii ei!”

Andrei Roșu, omul cu Rezistența din Piața Victoriei: „Relația dintre acești politicieni și noi s-a rupt pentru totdeauna”

„Zi de zi, aici vom fi!” Amy Craus: „PSD-ALDE sigur nu au învățat nimic, ei nu concep că noi existăm”

 

Ramona Ursu

Ramona Ursu

Ramona Ursu e ziaristă. Din convingere. Adoră să scrie. Să vorbească. Să descopere. Dar mai ales să-i asculte pe oameni.
Ramona Ursu

Leave a Reply

%d bloggers like this: