Fata care și-a mutat valiza în Alun

Plecata de-acasa, de fapt din casa bunicilor, pentru ca eu nu am avut niciodata casa, nici cand stateam in Bucuresti cu ambii parinti, nici cand stateam in Brasov cu mama si celalalt barbat din viata ei, casa bunicilor fiindu-mi casa pana la varsta de 18 ani, unde copilaria a avut urme de violenta domestica, impletita cu lacrimile bunicii mele, singura femeie din viata mea care m-a iubit neconditionat, mai mult decat a facut-o cu propriii copii, si care o face si acum, la varsta de 93 de ani.

Toata viata am hoinarit prin lumea larga, in incercarea de a-mi afla rostul, locul, care n-a fost nici Bucuresti, unde am stat aproape zece ani, nici Brasov, nici Focsani, nici Braila, nici Constanta, nici Satu Mare, nici Alba Iulia, nici Cluj, nici Italia, unde am poposit vreme de aproape sase ani, nici Regatul Unit, unde am ramas un an, in speranta ca pot pune ban peste ban, pentru a putea achizitiona casa mult dorita, dar banii nu se strangeau niciodata, pentru ca, familie de intretinut „acasa”, chirii de platit, viata de trait, singura. 

Intotdeauna mi-am dorit o casa, o masa la care sa ma asez impreuna cu familia (sunt terorizata la gandul ca n-am o masa unde sa pot sta de vorba cu lumea, nu doar o masa unde ne strangem sa mancam), o casa unde sa-mi pot lasa hainele, lucrurile mele, lucruri pe care n-am unde sa le duc, si le car cu mine prin lume, le dau altor persoane, le las in casele inchiriate, zeci de case inchiriate, mii de obiecte pierdute, abandonate, iar cand plec, am doar doua valize, una cu papuci si una cu haine, yep, that’s me, fata cu valiza!

In 18 ani, cred ca am avut toate job urile posibile, mai putin angajata la NASA, in rest… le-am facut pe toate. Solista vocal de meserie, colaborand cu cele mai importante voci din tara, de aici pana la design a fost doar un pas, acum realizez bijuterii din piele, cu accesorii, toate reciclate, aducandu-mi aminte de copilarie, cand nu aveam de nici unele (nu ca acum as avea…), dar imi faceam singura de imbracat, luand exemplu de la bunicii mei, care faceau cojoace, dandu-le „boierilor” pe mancare si bani grei pe atunci.

Pe 8 aprilie implinesc 36 de ani, pot spune ca am trait de doua ori pe atat, si viata mea parca abia a inceput. A inceput si mai intens odata cu venirea pe lume a „SalvaSat”, un proiect care se vrea a fi o schimbare a societatii in care traim.

Sat Alun, Comuna Bunila, Judetul Hunedoara

Unicitatea acestui sat consta in elementul cheie: marmura, piatra care a ajutat la construirea Casei Poporului si a carei cariera de piatra s-a inchis in anii ’90, lumea ramanand fara locuri de munca, iar din aproape 120 de familii au mai ramas doua, satul depopulandu-se intr-un ritm accelerat. Acest loc mirific, care are un mare potential de evolutie si de renastere, unde toate materialele stau la dispozitia noastra (piatra, lemn, apa) si sunt gata de valorificare, ne asteapta cu bratele deschise. 

Pe scurt, niste nebuni care vor sa ajute o comunitate (implicit pe ei insisi), sunt gata sa lase totul pentru a salva un sat, primul pe lista, dar cel mai important pentru societate, pentru Romania, Alun – Satul de marmura!

Pentru prima data in viata mea simt ca fac ce trebuie, ca ma indrept in directia buna.

To be continued…

Sus cu viata!

Ramona Ursu

Ramona Ursu

Ramona Ursu e ziaristă. Din convingere. Adoră să scrie. Să vorbească. Să descopere. Dar mai ales să-i asculte pe oameni.
Ramona Ursu

1 Comment

  1. […] Poate nu ştiți, dar eu sunt „Fata cu valiza”, fata care a umblat lumea în lung şi-n lat pentru a pune bani mai mulți deoparte, bani cu care să-i ajut pe cei ramaşi acasă. Bunica, mama, fratele. Eu nu mi-am putut întemeia o familie, cumpăra o casă, pentru că a trebuit să-mi ajut familia rămasă în țară. Mi-a fost greu şi-mi este în continuare, tot ce am sunt două valize, una cu haine, iar cealaltă cu papuci, dar nu mă interesează, nu lucrurile materiale sunt importante, ci ceea ce laşi în urma ta. Toată viața mea mi-am dorit o casă, o casă în care să adun amintiri şi toate cărțile pe care le-am citit, să nu fie în zeci de case, ci in biblioteca din sufragerie. Satul Alun a fost ales de Cristian, care m-a „adus” în țara şi care m-a făcut să înțeleg … […]

Leave a Reply

%d bloggers like this: