Roxana, Rezistența românească din Milano: „Sper să ne regrupăm și să ieșim în forță pentru eliminarea Guvernului”

Ramona Ursu: Roxana, de când ești plecată din țară?
Roxana Macovei: Am 13 ani de când sunt în Italia, aveam, atunci, 24 de ani. Deci sunt aici deja de o bună perioadă din viața mea. Am plecat din România la cererea părinților mei, care erau deja mutați în Italia. Își doreau să ne adună cu toții aici, părinți, copii, așa cum era firesc. O parte din mine a rămas, însă, în România, pentru că eu speram la un viitor acolo. În primul rând, îmi doream să urmez facultatea și să-mi fac un drum mai departe. Din păcate, nu a fost posibil și am răspuns cerințelor părinților mei. Pe de altă parte, și eu eram curioasă să aflu cum este viața peste hotare, cum este în Italia, ce este diferit de România. Am venit aici și, în primul an, a fost destul de greu.

R.U.: Ce anume ți s-a părut cel mai greu în perioada în care te-ai adaptat la noua țară?
R.M.: Înțelegeam absolut tot ce se vorbea în jurul meu, dar eu nu reușeam să vorbesc. Aveam și acea timiditate, venind dintr-un stat străin, de a nu greși. Dar am trecut destul de ușor și peste asta cu ajutorul unei profesoare de limba italiană, care era chiar vecină cu părinții mei. Această doamnă m-a plăcut din primele momente și s-a ocupat de mine cu multă atenție. M-a ajutat enorm, de la ea am prins o italiană corectă, lucru care m-a ajutat, apoi, în cariera mea aici.

R.U.: Apropo de carieră, cu ce te ocupi în Milano, orașul în care locuiești?
R.M.: De când am venit aici, am lucrat în multe locuri. Ținând cont că am plecat de acasă cu o diplomă de contabilitate, am lucrat, pe la începuturi, într-un magazin de îmbrăcăminte. Mă ocupam de administrarea lui. Apoi, m-am gândit că aș vrea să reîncep studiile. Aveam și o fetiță mică, acum am două, una de 14 ani, iar cealaltă de 7 ani și jumătate. Mi-a venit pofta de a studia din nou și am făcut o școală sanitară, pentru că voiam să lucrez cu oamenii. Nu voiam să mai stau printre hârțoage, să mai fiu în zona asta administrativă.

Locuiesc la Milano, dar lucrez, de cinci ani, la spitalul din Bergamo, unul dintre cele mai mari din Italia. Viața mea se împarte între locul de muncă, copiii mei și partea aceasta activistă legată de România, în care mă implic mult din 2013. Îmi doresc enorm să văd România ajunsă la un nivel înalt, așa cum merită. Uite, România întrece, în multe privințe, Italia. La altele, precum politică, cine trage mai mult pentru el, suntem exact la fel ca italienii. Însă Italia, per total, să zicem că e cu 30-40 de ani înaintea României. Însă italienii au ajuns, acum, în starea aceea apatică, în care nu mai fac nimic. Ei nu au ceea ce noi avem acum, în România, acea stare de agitație, dorința de schimbare. Ei nu au trecut prin asta. Sunt într-o situație atât de apatică încât preferă să nu-și mai deranjeze viața, care curge destul de lin, ci stau să vadă ce le vine.

R.U.: Cum au văzut italienii protestele din România? Ai discutat, cu siguranță, cu mulți dintre ei, ce ți-au spus?
R.M.: Ceea ce a făcut acum România, prin protestele de după Ordonanța 13, a fost un exemplu pentru italieni. Am prieteni italieni care au scris pe Facebook, au găsit filmări făcute în România, le-au pus traducerea în italiană și foarte mulți spuneau: „OK, noi când vom face așa ceva? Când vom începe și noi să luptăm așa, pentru că nu se mai poate!” Cei mai mulți comentau în felul acesta. Mi-am dat seama, însă, că unul dintre motivele pentru care în Italia nu au fost foarte mediatizate aceste filmări din Piața Victoriei a fost pentru că au frica de a nu deșuruba o valvă de presiune. De a nu fi România un exemplu pentru Italia. Astfel că au dat la televiziuni, în ziare, exact minimum pe care îl puteau da astfel încât să mențină statutul de știri.

R.U.: La Milano, când ați început protestele legate de Ordonanța 13? Înainte de seara de 31 ianuarie, când Guvernul a dat această Ordonanță, sau înainte, când se aflase deja de intențiile guvernanților.
R.M.: Am început, într-un fel, să ne mobilizăm înainte de Ordonanța 13, prin prezența noastră la Consulatul României din Milano. M-am dus acolo cu încă patru-cinci activiști, cu care mai colaborasem, încă din 2013, la evenimente legate de Roșia Montană și gazele de șist. Grupul meu de activiști este unul cu oameni foarte frumoși, uniți, pe care îi am alături de patru-cinci ani. Am fost foarte atenți la ceea ce se întâmplă în România imediat după alegerile parlamentare din decembrie 2016. Eu am fost și observator în sețiile de votare din Milano și se observa o atenție specială față de ceea ce se întâmpla la vot. Noi, în diaspora, voiam să aibă câștig de cauză oricine altcineva în afară de PSD. Ca dovadă că aici, în Italia, s-a votat mult USR și PNL. 

Imediat după alegeri, am așteptat ca noii parlamentari să înceapă să își facă treaba, dar eram foarte curioși ce se va întâmpla după plecarea lui Cioloș și intrarea în Parlament a celor noi, de la PSD, ALDE, care formau majoritatea parlamentară. Parcă stăteam deja cu frică, pentru că le cunoaștem foarte bine metodele. De 27 de ani, tot întorc țara asta pe dos, mereu pentru interesele lor. În același timp, observam și activitatea președintelui Klaus Iohannis, se simțea agitația din țară, iar cu două-trei zile înainte ca Guvernul Gridneanu să dea Ordonanța 13, am ieșit în fața Consulatului din Milano. Erau ieșiri de informare, mai mult decât un protest. Și asta pentru că, la Consulat, găsești foarte mulți români, iar unii nu sunt informați, nu au pagini de Facebook, nu știu prea bine ce se mai întâmplă în țară.

Am început să îi informăm despre faptul că se pregătește o ordonanță, care să îi scape pe corupți de închisoare, de răspundere penală. Le spuneam celor cu care discutam că președintele Iohannis chiar blocase, la o ședință de Guvern, o astfel de ordonanță. Oamenii erau deja sub presiune și știau că, în primul moment de neatenție, PSD-ALDE va face această mișcare.

„Când am auzit ce s-a întâmpalt, eram șocată”

R.U: Ce știau despre această ordonanță românii cu care discutați la Consulat?
R.M.: Cei mai mulți nu știau aproape nimic. Nu înțelegeau despre ce este vorba. Nu știau pericolele și, mai ales, că este o portiță de scăpare pentru politicienii corupți. Însă, atunci când le ecplicam, cei mai mulți erau foarte indignați. Poate vreo două-trei persoane au mers mai departe, spunându-ne: „OK, nu ne mai interesează ce este în România, am plecat de acolo”, dar cei mai mulți erau indignați. Și românii de aici, ca și cei din țare, majoritatea, sunt dezamăgiți de politică, în general. Și asta pentru că au tot sperat, de 27 de ani, să se schimbe ceva în bine și nu se întâmplă asta. Se mai rotesc politicienii între ei, dar, pentru țară, lucrurile rămân la fel de grave. Singura diferență a fost în 2016, în anul în care am avut guvernarea Cioloș.

R.U.: În seara în care s-a dat Ordonanța 13, la ce te-ai gândit? Cum ai primit vestea?
R.M.: Eram la muncă, la spital, și, când am auzit ce s-a întâmplat, am fost șocată. Nu mi-a venit să cred. Pe loc, mi-am luat bilet de avion, iar în weekendul următor, pe 5 februarie, eram în Piața Victoriei. În seara respectivă, aici, nu am avut cu să ies în stradă, eram la serviciu, dar aproape că nu mai puteam lucra, pentru că, din minut în minut, intram pe Facebook, pe telefon, ca să văd ce se întâmplă în țară. Eram într-o stare de agitație foarte mare. Nu eram capabilă de muncă.

R.U.: Dar când ați început protestele la Milano?
R.M.: Am început să protestăm în weekendul din 4-5 februarie, în săptămâna în care s-a dat Ordonanța 13. Deja ne organizasem pe Facebook, pe diverse grupuri. Eu îmi luasem biletul de avion pentru vineri, sâmbătă și duminică, ca să fiu la protestele din România, dar am coordonat trei dintre persoanele mele de bază de la Milano – Denisa Pădurariu, Tudor Cârstoiu, Mihaela Moroșanu -. Am luat autorizație pentru proteste și au făcut o manifestație la care au venit aproximativ două sute de persoane. A fost un eveniment foarte reușit. Bineînțeles, eu eram live din Piața Victoriei, astfel încât să-i țin la curent și pe ei cu ceea ce se întâmplă în țară, iar ei îmi spună ce este în Milano, pentru că grupul de aici este „copilul meu”. L-am crescut, în ultimii patru-cinci ani, astfel că eram fizic în Piața Victoriei, dar cu gândul la Milano. În București am participat la „revoluția luminii”, iar luni dimineață m-am întors în Italia.

Mi-a plăcut foarte mult solidaritatea din Piață. Am auzit și acele critici venite din partea unor oameni care habar nu aveau ce se întâmpla în stradă. Spuneau: „Ce vreți să schimbați? Mergeți și munciți, nu stați în mijlocul Pieței!” Dar cei care au spus aceste prostii nu știu că oamenii care au ieșit în Piața Victoriei merg la muncă, iar restul de timp îl dedică unei cauze în care cred cu adevărat. Deci nu fac parte din categoria celor care stau acasă, pe canapea, și mai înghit câte o informație tâmpă care li se livrează pe la televiziunile aservite. Oamenii din Piață, cu toată oboseala și grijile lor, protestează ca să schimbe în bine România. Avem toți copii acasă și ne dorim o lume mai frumoasă pentru ei, vrem politicieni care să se ocupe de interesele țării, nu care să lucreze împotriva ei. România are foarte multe posibilități, are oameni importanți, capabili, care ar putea să aducă schimbările în bine. Trebuie doar să fie lăsați să muncească și să aducă aceste schimbări. 

„Protestăm, e important să ținem ochii deschiși”

R.U.: Roxana, spune-mi cum au continuat, apoi, protestele în Milano? La ce frecvență erau, cam câți oameni participau la ele?
R.M.: Am protestat în fiecare duminică. În cursul săptămânii este mai greu la Milano, este un oraș foarte agitat, în care se lucrează zi și noapte. Primele trei proteste le-am făcut în fața Consulatului României, pentru că mi s-a părut important să fie în fața unei instituții care să reprezinte Guvernul. Apoi, am făcut un flash mob în piața din fața Domului din Milano. Am realizat un mix între Hora Unirii și hip-hop, intitulat „Respect”. Ne-am îmbrăcat în roșu, galben și albastru și atât noi, cât și cei care ne urmăreau eram extraordinar de încântați. Am mai avut un banner de patru metri cu #Rezist, care era încadrat de steagul României, și cel al UE. După ce am terminat flash mobul-ul, le-am oferit flori trecătorilor. Am vrut ca evenimentul nostru să fie un exemplu de protest care să atragă atenția, care să lase un mesaj frumos.

R.U.: Oamenii care treceau pe lângă, care vă urmăreau au înțeles de ce protestați? Știau ce se petrece în România, că este ceva legat de corupție?
R.M.: Mulți deja știau. Am sesizat asta încă din timpul protestelor pe care le-am avut până atunci, pentru că, în momentul în care treceau pe lângă noi, vorbeau între ei: „Știi că în România oamenii protestează pentru a apăra legile, pentru a nu-i lăsa pe politicienii corupți să scape de răspundere?” În schimb, în ziua în care am avut flash mobul, ne întrebau „Ce este aici, un spectacol”? Vedeau flash mob-ul nostru. Le explicam despre ce este vorba și, când auzeau că ne apărăm statul de drept de politicienii cu probleme penale, se gândeau imediat că și în Italia sunt probleme cu astfel de politicieni. La primele proteste pe care le-am avut în fața Consulatului, chiar și oficialii de la Poliția din Milano, care veneau să se asigure că protestul decurge normal, fără violențe, cereau detalii despre evenimentul nostru și, atunci când le explicam, erau de acord cu noi și ne încurajau demersul.

R.U.: După abrogarea Ordonanței 13 au urmat acele amendamente propuse în comisia parlamentară de Șerban Nicolae, senator PSD, prin care se urmăreau același lucruri prevăzute în Ordonanța 13, ba chiar mai grave. Apoi, amendamentele au fost retrase, după ce au existat reacții publice. Crezi că acești politicieni se opri din a face aceste ticăloșii?
R.M.: Nu am niciun dubiu că ei își vor duce țelul mai departe. Vor face tot posibilul ca să se scăpa unii pe alții de dosare, de pușcărie. Acesta este singurul scop al acestei alianțe PSD-ALDE, care a pus acest guvern și care poate decide toate lucrurile în Parlament, unde formează o majoritate.

„Populația nu mai are încredere în acest Guvern”

R.U.: De ce se mai protestează acum, în martie, după abrogarea Ordonanței 13? Voi de ce mai ieșiți în stradă, la Milano?
R.M.: Protestăm pentru că este extraordionar de important să ținem ochii deschiși, să le deschidem și mințile altora care, uitându-se la noi, măcar se vor întreba: „Ce caută oamenii știa în stradă? Și, atunci, le vom da și răspunsurile, vor înțelege mai mulți că ne apărăm democrația pe care am câștigat-o la Revoluție. Pe lângă acest motiv, politicienii noștri trebuie să se simtă observați la orice pas. Dacă ar fi după mine, deși e destul de devreme, aș face alegeri anticipate.

R.U.: Președintele Klaus Iohannis a spus, într-adevăr, că este cam devreme pentru alegeri anticipate. Dar crezi că vom putea să stăm în stradă ani de zile ca să-i avem sub lupă permanent?
R.M.: Populația nu mai are încredere în acest Guvern, în acest Parlament, asta este clar. După valul de proteste, nu înțeleg de ce ei încă mai rămân la guvernare. Neavând votul de încredere, nu poți guverna un stat. Când îți ies în stradă 600.000 de oameni, nu mai poți guverna țara aceea. Ar trebui să-și dai demisia. Faptul că acel ministru al justiției, Florin Iordache, a demisionat, dar a fost înlocuit tot cu unul de-al lor, nu ne mulțumește absolut deloc. Acum se cere în stradă demisia lui Grindeanu, a întregului Guvern, a lui Dragnea, a lui Tăriceanu.

Acești oameni trebuie să aibă un pic de respect și să înțeleagă că, deși au câștigat niște alegeri, dacă sute de mii de oameni au ieșit în stradă la o lună după asta, atunci demisiia lor este obligatorie.

R.U.: Tu crezi că vor demisiona?
R.M.: Nu, cred că nu vor demisiona. Noi, la proteste, am încercat să facem totul în mod liniștit, frumos. Am sperat, cu o ultimă urmă de încredere, că ei vor demisiona în baza numărului mare de oameni ieșiți în stradă. Dar cred că, la un moment dat, poate ar fi trebuit să fim un pic mai deciși. După primul, după al doilea, după al treilea protest, atunci când am văzut că ei nu dau niciun semn că vor să plece, poate trebuia să fim mai deciși. Îmi pare rău să văd că, în timp, flacăra se stinge, începe să pâlpâie în Stradă. Sper foarte mult într-o regrupare. Sper ca, la un moment dat, să facem o pauză în care să ne regrupăm și să ieșim în forță, deciși, pentru eliminarea acestui Guvern.

R.U.: Este posibil ca, la următoarea mișcare a lor de tipul Ordonanței 13, să se iasă din nou în stradă cu sutele de mii.
R.M.: Cu siguranță. Văd că acești politicieni nu se opresc și aproape că nu trece o zi în care să nu facă niște greșeli. Partea de care îmi este frică e ca românii să nu se obișnuiască cu această atitudine a lor și să spună: „Las-o și pe asta, și pe asta, o mai lăsăm și pe cealaltă”. Iar în felul acesta politicienii să-și facă de cap.

R.U.: Până la urmă, Parlamentul a ajuns aici prin votul poporului. Guvernul a fost pus de PSD-ALDE, o coaliție majoritară după alegerile din 11 decembrie 2016.
R.M.: Nu, nu au ieșit prin votul poporului. A fost o anomalie electorală, pentru că absenteismul la vot a dus la acest rezultat.

R.U.: Dar absenteismul nu este nici din vina PSD, nici din vina ALDE. Ei nici măcar nu s-au ocupat de organizarea alegerilor. Electoratul lor a ieșit la vot și tocmai pe asta mizează. Ei spun că au peste 3,5 milioane de voturi. Sunt niște reguli ale democrației, până la urmă, pe care trebuie să le respectăm toți.
R.M.: Trei milioane de voturi față de cele șase milioane ale lui Iohannis? Nu se compară! Este ușor pentru ei să dea cu parul în președinte, să spună că este ilegitim, că e neamț sau mai știu eu ce, dar, când vine vorba despre ei, spun că sunt aleșii poporului. Care popor? Partea de asistați sociali și de pensionari pe care îi aduc la protestele organizate cu pancarte perfecte? Ăsta este tot poporul român?

R.U.: Doar că partea cealaltă a poporului nu prea a ieșit la vot.
R.M.: Eu nu sunt reprezentată de acea parte a poporului care i-a votat pe ei, pe PSD și pe ALDE. Și nu numai eu. Acei oameni au avut șansa lor, sunt toți oameni de o anumită vârstă. Au avut Revoluția, au avut 27 de ani la dispoziție ca să schimbe lucrurile în România. Nu doar plângându-se de condiții, de pensii, iar în momentul în care li se mai mărește pensia cu 1, 2, 3 la sută, să li se pară că au făcut realizarea vieții lor. Oamenii aceia ar trebui, în momentul acesta, să lase un pic de la ei și să le dea tinerilor o șansă. Să le dea o șansă tuturor celor care au o viziune diferită, corectă pentru țară și care și pot schimba lucrurile în bine.

R.U.: Crezi că noi, cetățenii, avem vreo vină pentru ceea ce se întâmplă acum în România?
R.M.: Vina a fost aceea de a nu se ieși la vot. Foarte mulți nu au considerat votul a fi ceva important. Probabil ar trebui informați mai mult acești oameni, astfel încât să înțeleagă că alegerile parlamentare sunt esențiale. Degeaba mergi să alegi un președinte bun, degeaba faci cozi de câțiva kilometri la urne, în afara țării, dar și în țară, ca să votezi președintele, dacă atunci când trebuie să îți alegi Parlamentul nu te duci la vot. Președintele are atribuții foarte limitate în România. Cei care fac legile, care decid pentru tine, care au pe mână banii tăi sunt Parlamentul și Guvernul. Acolo trebuie să ai grijă să ajungă oameni responsabili, nu niște bandiți. Mulți oameni nu cunosc aceste lucruri și se bazează pe faptul că președintele poate schimba lucrurile în orice moment, indiferent de ce fac parlamentarii, guvernanții.

Văd și pe Facebook diverse teorii de acest gen: „Președintele de ce nu a dat, de ce nu a făcut, de ce nu a intervenit?” Dar, de exemplu, poate să inetrvină o dată atunci când îi ajunge o lege la promulgare, însă a doua oară nu o mai poate respinge. Trebuie să fim cu toții conștienți că președintele are atribuții limitate și important este ca tu, cetățean, să te duci la vot și să alegi un Parlament care să te reprezinte.

R.U.: Este o lipsă, probabil, și de educație, dar și o delăsare. Am auzit cu toții, de multe ori, acele motive precum că „nu merg la vot pentru că nu mă reprezintă niciun partid” sau „toți sunt la fel, nu contează ce votez” sau „ori cu votul meu, ori fără el, tot nu se schimbă nimic”.
R.M.: Cred că protestele din ultima perioadă au schimbat și vor continua să mai schimbe mentalitățile de acest tip. Oamenii și-au dat seama acum, cei care nu știau, evident, de cât este de important votul. Să îți iei jumtate de oră din viața ta, o dată la patru ani, și să mergi să votezi este esențial. Sunt convinsă că, acum, oamenii au înțeles că viața lor, liniștea lor, țara lor depind de ieșitul la vot. Oricum, nu cred că PSD va rămâne patru ani la guvernare. Va trece puțin timp, vor mai face o măgărie, iar romînii vor ieși în stradă și mai indignați, mai deciși și, la un moment dat, ei vor trebui să renunțe. Deși a câștigat cu surle și trâmbițe de fiecare dată, tot de fiecare dată PSD a pierdut orice legitimitate, prin faptul că poporul a fost împotriva acestor politicieni.

R.U.: Au pierdut prin faptul că s-au grăbit să-și rezolve niște probleme ale lor, ale apropiaților lor. Asta enervează, inevitabil, populația.
R.M.: În orice an de guvernare pe care l-au avut au făcut asta, au lucrat pentru propriile interese. Acum, cu Ordonanța 13, poate că fost totul făcut prea pe față. Probabil știu și ei că nu vor rezosta prea mult la putere și au încercat să-și rezolve rapid problemele. Foarte important a fost faptul că oamenii au fost destul de atenți. Am observat acest lucru și aici, în Italia. Toate protestele pe care le-am avut în ultimii patru ani, legate de Roșia Montană, Pungești, Colectiv, alegerile prezidențiale din 2014 parcă ne-au călit, ne-au obișnuit cu acel beculeț care ni se aprinde în minte atunci când ceva nu este în regulă, ca un semnal de alarmă. Mereu ne punem întrebări, atunci când se întâmplă evenimente majore în țară: „Stai puțin, dar aici ce este? Ia să vedem ce fac politicienii?” Ni s-a dezvoltat, astfel, acest spirit civic important. Asta cred că le-a tăiat craca de sub picioare acestor politicieni, faptul că am fost vigilenți în ultimii ani.

R.U.: În spațiul public a apărut o temă foarte exploatată în ultima perioadă, anume că suntem un popor dezbinat. Este unul dintre mesajele transmise de această clasă politică prin presa pe care o controlează. De exemplu că Cioloș și Iohannis ne vând țara lui Soros, că multinanționalele sunt „răul” din Vest. Roxana, am văzut sute de mii de oameni uniți, în ultimele luni, în Stradă. Tu ce crezi, ca popor suntem dezbinați?
R.M.: Este aceeași propagandă tâmpă prin care sunt manipulați acei oameni care au creierele spălate de televizor. Propaganda asta de doi lei ține doar la oamenii dezinformați de prin sate, la oamenii needucați, la asistații social care cred orice le spun guvernanții, primarii, parlamentarii, de unde știu ei că le vin niște bănuți. Nu vreau să fiu rea, dar acești oameni care trăiesc din ajutoare sociale, cu cât au condiții mai proaste de viață, cu atât se înnămolesc mai mult. Dar acești oameni nu s-au întrebat, până acum, de ce, de 27 de ani, ei trăiesc la fel. De ce nu facem un pas înainte? Puteau să se gândească: „Domnule, ia să văd, cine ne-a guvernat în acești 27 de ani? Aaa, PSD. Aaaa, a mai fost și PNL, dar parcă era Tăriceanu prim-ministru. Tot din gașca lor. Dar, uite, în ăștia 27 de ani, cel mai mult a fost la guvernare PSD cu diferite coaliții”.

Dacă îți pui astfel de întrebări, începi să și gândești cu mintea ta, să faci niște calcule. „Măi, stai un pic, ceva nu e în regulă. De ce trăim în aceleași condiții de mizerie de la Revoluție încoace când, de fapt, noi am vrut cu totul altceva în momentul în care am luptat împotriva dictaturii lui Ceaușescu?” Când înțelegi asta, deși ești mai în vârstă, ieși în stradă de mână cu copilul tău, în Piața Victoriei. Îți spui negreșit: „Hai să susținem tinerii!” Acest lucru îl văd la părinții mei, care mi-au zis: „Mamă, noi am făcut alegerile noastre. Acum este rândul vostru”. Cam asta ar trebui să facă și acei oameni care nu înțeleg de ce noi protestăm. 

Însă, ca să revin la întrebare, eu nu văd România ca pe o țară dezbinată. Din contră, niciodată nu am văzut România mai unită decât am văzut-o în Piața Victoriei, în weekend-ul din 5 februarie, când am protestat acolo. Mi-au dat lacrimile de emoție, a fost ceva extraordinar! Singurii care se țin deoparte și consideră că este dezbinare în țară, deși nu e așa, sunt oamenii plătiți de PSD. Este normal ca acest partid să-și scoată în sradă câteva persoane și să le dea niște pancarte pe care scrie: „Noi susținem Guvernul Grindeanu”. Am rămas șocată când am văzut că, de fapt, mulți dintre cei care au protestat în față la Cotroceni sau la manifestațiile organizate în țară de PSD nu știau nici măcar cine este Sorin Grindeanu, cine guvernează țara, cine este ministrul Justiției. Pur și simplu, erau aduși acolo cu forța, puși în Piață cu o pancartă în mână, dar ei nu știau ce caută acolo.

Am văzut la protestele PSD oameni care spuneau: „Noi îl susținem pe primarul nostru”. OK, l-ați susținut, l-ați votat la voi în sat, dar ce legătură are asta cu ieșitul în stradă pentru PSD, pentru Guvernul Grindeanu? Nu înțeleg. Vă iubiți primarul, OK, alegeți-l în fiecare an, dar ce legătură are asta cu o ordonanță care să îi scape pe corupți de pușcărie? Ce treabă are una cu alta? Trebuie să schimbăm puțin mentalitatea asta, de a avea pe cineva mereu înainte, care să ne arate pașii, pe unde să călcăm. Iar noi, orbește, să îl urmărim pe acel om, doar pentru că l-am ales.

„Au venit și din Elveția la protestele din Milano”

R.U.: Dacian Cioloș spune că ONG-ul pe care și l-a făcut, în martie, ar putea fi transformat într-un proiect politic sau într-un partid. Ce șanse crezi că are Cioloș să crească un partid nou care, probabil, și-ar găsi punctele comune în USR, o altă formațiune politică nouă?
R.M.: Eu am susținut și susțin în continuare USR, dar cred că Dacian Cioloș vrea să își organzieze el lucrurile așa cum știe. Este foarte greu să intri într-un partid care are deja niște lideri. Dacian Cioloș are deja niște metode ale sale de lucru, de om simplu, cu coloană vertebrală, concis, integru, lucruri pe care eu le admir.

R.U.: Deci ar mai fi loc de un partid nou, care ar putea reprezenta multe voci dintre cele pe care le-am regăsit la protestele din acest an?
R.M.: Da, bineînțeles. Ar trebui ca aceste partide în care ne regăsim mulți dintrecei care ieșim în stradă să aibă și un proiect comun. Până la urmă, luptăm toți pentru aceeași cauză, e important să lăsăm deoparte orgoliile și să mergem toți înainte. De asta cred că aceste partide trebuie să se unească, măcar într-o coaliție, cu toată sinceritatea, cu toată dorința, dăruirea și să lucreze împreună pentru România. Țara are nevoie de o intervenție clară și puternică, de un motor de dreapta, de oameni care vor să schimbe ceva. Dar dacă acești politicieni de dreapta nu vor renunța la orgolii, nu vor reuși niciodată să dărâme monstruozitatea unui partid ca PSD, care a avut 27 de ani la dispoziție ca să se organizeze, să își formeze o întreagă rețea de oameni supuși, gata oricând să răspundă la chemarea baronului Dragnea sau oricare alt baron a fost. Nu este ușor să dobori un partis atât de complex precum PSD. El este simplu, prin lucrurile pe care le face, dar, în același timp, complex, pentru că este exact ca o pânză de paianjen care se întinde peste toată țara. Aproape ca Mafia italiană, așa lucrează PSD. În partidul acesta am văzut scene ireale în care un membru al PSD îi săruta mâna unui baron. Nici nu-ți vine să crezi!

R.U.: În afară de flash mob, povestește-mi și alte lucruri care ți-au rămas în minte din timpul protestelor organizate la Milano?
R.M.: Sunt oameni care au venit și din Elveția la protestele noastre din Milano. Au venit de la 200-300 de kilometri. Acei oameni îmi plac extraordinar de mult. Sunt oameni care se adună, duminică de duminică, chiar dacă locuiesc spre Lugano, spre Elveția. A mai fost și o chestie un pic comică. La primul protest organizat în primul weekend după ce au dat Ordonanța 13, în 5 februarie, ploua foarte tare și oamenii au început să strige: „Și cu apă la picioare, noi vă vrem la închisoare!” Sau strigau: „Cine nu sare, cine nu sare ori e cu Dragnea ori e prost de moare!” Aceste sloganuri ne făceau să mai uităm de tragicul situației, să ne amuzăm, să fim pozitivi.

R.U.: Roxana, intenționezi să te mai întorci în țară?
R.M.: În ultimele luni mă gândeam să-mi iau o bucată de teren în România, să-mi fac o casă. În subconștient, am lucrul acesta, de a mă întoarce acasă. Nu acum, pentru că am copiii care merg la școală și nu aș vrea să-i dezechilibrez. Dar mă gândesc la România ca la un loc senin, liniștit. Părinții mei, după 20 de ani de Italia, s-au întors acasă, un lucru pe care nu l-aș fi crezut niciodată, pentru că au ținut atât de mult să ne aducă pe noi în Italia. Acum, eu și fratele meu suntem în Italia, iar sora mea locuiește în Elveția. Părinții s-au întors în țară. Cred că, la un moment dat, o vom face și noi. Sângele apă nu se face. Casa noastră tot în România rămâne.

Ramona Ursu

Ramona Ursu

Ramona Ursu e ziaristă. Din convingere. Adoră să scrie. Să vorbească. Să descopere. Dar mai ales să-i asculte pe oameni.
Ramona Ursu

1 Comment

  1. […] pentru eliminarea acestui Guvern”, a spus Roxana Macovei într-un interviu care se regăsește pe blogul Ramonei […]

Leave a Reply

%d bloggers like this: