Despre românii frumoşi care comentează moartea unor copii

După cum mulţi aţi aflat, şapte persoane au fost surprinse, recent, de o avalanşă în timpul unei ascensiuni în munţii Retezat, iar doi copii au murit, între care Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, în vârstă de 14, respectiv 13 ani, deţinători ai mai multor recorduri în alpinism.

E tragic ce s-a întâmplat, mult prea tragic pentru ca, în asemenea momente, din păcate, să nu acordăm puţină atenţie fibrei moralizatoare a românaşului, care aşteaptă înfrigurat asemenea năpaste ca să-şi verse năduful şi să se înfrupte din ele în stilu-i inconfundabil, clătinând din cap şi molfâind filozofic din gura-i ştirbă despre cum ar fi trebuit să fie şi să se facă lucruşoarele, domne. Orice eveniment de un fel sau altul constituie un motiv pentru a-l învrednici pe el, bunul român, să trăncăne. Efectiv, să trăncăne.

Cred că 80% din comentariile referitoare la tragedia din munţii Retezat conţin în subsidiar expresia: „părinţi idioţi, cretini, iresponsabili”, asta fiindcă tatăl Getei Popescu, Ovidiu Popescu, tot alpinist, a fost cel care a ignorat avertismentele de avalanşă ale salvamontiştilor şi a luat copiii după el.

A greşit enorm, neîndoielnic, iar de plătit, va plăti în faţa justiţiei, nu aici este problema, ci reacţia isterică, agresivă, la limita linşajului, a oamenilor frumoşi din România, a celor care, după ce şi-au vărsat oful pseudocompătimitor şi atoateştiutor, se bagă în pat şi se uită la telenovele, iar a doua zi pleacă veseli să spele maşina, să cumpere pâine, ceapă şi cartofi şi să pună un bilet la Loto, că poate de data asta va fi cu noroc.

Pentru orice om normal la cap, e limpede că Ovidiu Popescu nu va mai fi la fel de azi înainte, ştiind că are pe conştiinţă moartea a doi copii, între care unul propriul copil. Numai în pielea lui să nu fie un părinte! Da, însă pentru românul nostru verde e prea puţin: trebuie să se ştie că, în ochii lui, Ovidiu Popescu este orice, numai tată, nu.

În sprijinul acestor afirmaţii, vine şi cu dovezi: şi-a împins copiii către moarte, orbit de bani şi faimă. Să se ocupe justiţia de el cum trebuie. Copiii lui (Geta mai avea o soră la fel de faimoasă, Coco) trebuiau să escaladeze maldărul de cărţi, nu munţii la vârsta asta, trebuiau să stea la şcoală, nu în creierul munţilor. Ştie cineva, se întreabă altul, că unul din principalii sponsori ai clubului de alpinism al cărui proprietar e Ovidiu Popescu era Gold Mine Corporation? Halal respect pentru natură din partea unui iubitor de munte, comenta el, dacă acceptă bani murdari de la unii care vrea să distrugă Roşia Montană ! “Eu sunt tată a trei copii, zicea altul. Nu le-aş periclipa viaţa cu aşa ceva.” “În România nu s-a ajuns la nivelul de civilizaţie în care să nu se mai creadă că părintele are drept de viaţă şi de moarte asupra copilului, pe principiul Eu te-am făcut, eu te omor”. „Mi-e silă de un asemenea părinte.” „Cretinii ăştia care îşi forţează copiii până la epuizare sau moarte…nu trebuie să fie părinţi.” Etc.

Ce este cel mai supărător în majoritatea comentariilor este felul în care românul, în asemenea clipe, ţine să dea lecţii de „parenting” – acest englezism care, în capul părinţilor, prin simpla lui pronunţare, le lasă impresia că devin ceva mai mult decât părinţi, aşa cum hipsterul este, în mintea unui bărbos pe bicicletă, ceva mai mult decât un bărbos pe bicicletă. Exact, încep să pună la îndoială felul în care Ovidiu Popescu şi-a crescut copiii. Fiindcă, ţinând cont de ceea ce tocmai s-a petrecut, este evident că habar nu are cum să-i crească, cum să fie părinte.

Doamnelor şi domnilor, pe toate meridianele globului, părinţii încearcă să le insufle copiilor pasiunile lor. La unii copii se transmit, la alţii se lovesc de o respingere mută, dar fermă. Un pianist va căuta să-l familiarizeze pe copil cu muzica, un matematician, cu matematica, un fotbalist, cu fotbalul, un doctor, cu medicina, un actor, cu arta teatrală, un om de afaceri, cu chichiţele businessului pe care îl va moşteni… De ce fac asta? În primul rând, pentru că la asta se pricep ei cel mai bine şi ar fi păcat, cred ei, să văduvească propriul copil de experienţa care lui i-a adus atâtea satisfacţii. Un părinte adevărat, însă, va admite adevărul atunci când copilul nu are o aplecare vizibilă către domeniul în care el s-a specializat şi îl va ghida către pasiunile către care simte că are o chemare.

Întorcându-ne la cazul nostru, nu este vorba de aşa ceva aici. Nu poţi doborî recorduri peste recorduri la vârstă fragedă dacă nu ai o pasiune pentru urcarea munţilor. Nu are nimeni niciun drept să facă cel mai comentariu despre felul în care Ovidiu Popescu şi-a crescut copiii. Nu în aceste clipe, dar, mai ales, fiindcă nimeni – în afară de el, de soţie şi, poate, câţiva apropiaţi – nu ştie cum şi-a crescut copiii. Tot ce cunoaşteţi este că au murit în această avalanşă doi copii, iar el era responsabil pentru ei. Iar pentru asta va plăti. Dar în atâtea alte rânduri a fost pe munte cu copii şi nu s-a întâmplat nimic. Copiii lui nu ajungeau să escaladeze piscurile unor munţi dificili dacă el nu îi ghida.

Şi, spre deosebire de mulţi dintre voi, cei care comentaţi, eu am văzut la TVR un documentar despre cealaltă fiică a lui, Coco Crina Popescu, în care apărea şi sora ei mai mică, Dor Geta. Vreţi să ştiţi ceva? Păreau o familie unită şi fericită, care gustau prezenţa muntelui şi a naturii aşa cum gustă copiii voştri sănătoasele meniuri de la McDonalds când îi duceţi la mall. Pricepeţi aluzia fină?

Iar treaba cu dusul la şcoală în loc să se caţere pe munte, vă rog, faceţi niţel joc de glezne şi luaţi o pauză! Atâta ipocrizie rar mi-e dat să văd. Cum găsesc românii motive să îndrepte acuzator degetul lor strâmb către orice! Aveţi voi certitudinea că aceşti copii nu învăţau? Sau că aceşti copii nu erau iubiţi, ci abuzaţi, manipulaţi în detrimentul lor, împinşi nemilos de la spate de către orgoliul şi dorinţa de celebritate a tatălui?

Până la proba contrară, da, eu cred că acest părinte şi-a crescut copiii frumos, în comuniune cu natura şi a reuşit să le insufle o pasiune ce nu-i pentru oricine şi care, uite, s-a transformat inclusiv în performanţă. Ba chiar cred că şi-a iubit copiii la fel ca oricare dintre voi şi că a făcut ceea ce a crezut el că este mai bine pentru ei. La fel cum faceţi şi voi. Că nu coincid ideile lui despre cum să îţi creşti copiii cu ale voastre, e problema voastră, nu a lui. Iresponsabilitatea deciziei de ieri – fiindcă asta este, indiscutabil – a condus la moartea prematură a celor doi copii, dar asta nu ar trebui să ne transforme pe noi în judecători ai vieţii altuia.

Lăsaţi instituţiile să îşi facă treaba cu privire la acest caz, iar voi nu uitaţi să puneţi biletul la Loto! Că poate e cu noroc de data asta! Odihnească-se în pace!

Şi, la fel, odihniţi-vă şi voi niţel mintea!

Leave a Reply

%d bloggers like this: