Fata cu valiza din Alun: „Bine te-am regăsit, Țară!”

Ce frumos este când oamenii au încredere în tine, când cuvântul tău de om minuscul are greutate, când ce spui tu se revarsă ca niște flori de primăvară pe cele mai întinse pajişti.
După cum ştiți, de mai bine de două luni jumătate, am inițiat proiectul ăsta de suflet – SalvaSat, împreună cu Jurcă Cristian, un proiect care se vrea vizionar şi de durată, un proiect de amploare, unde este nevoie de minți deschise şi dornice de schimbare.

Poate nu ştiți, dar eu sunt „Fata cu valiza”, fata care a umblat lumea în lung şi-n lat pentru a pune bani mai mulți deoparte, bani cu care să-i ajut pe cei rămaşi acasă. Bunica, mama, fratele.
Eu nu mi-am putut întemeia o familie, cumpăra o casă, pentru că a trebuit să-mi ajut familia rămasă în țară. Mi-a fost greu şi-mi este în continuare, tot ce am sunt două valize, una cu haine, iar cealaltă cu papuci. Dar nu mă interesează asta, nu lucrurile materiale sunt importante, ci ceea ce laşi în urma ta. Toată viața mi-am dorit o casă, o casă în care să adun amintiri, iar toate cărțile pe care le-am citit să nu mai fie în zeci de case, ci in biblioteca din sufragerie. Satul Alun a fost ales de Cristian, care m-a „adus” în țară şi care m-a făcut să înțeleg că aici este rostul meu.

Țara mea? N-aş da-o pe niciuna din lume. Bine te-am regăsit, Țară, cu bune, cu rele, cu mii de culori, cu sute de probleme! Eşti a mea şi n-o să te mai părăsesc niciodată.

Satul Alun ne aşteaptă să-l reînviem, să-l repopulăm, să-l „meşteşugărim”, cum a fost odată.
În satul Alun, care a fost mândria din Ținutul Pădurenilor, din 110 familii au rămas doar 4 oameni. Satul care a ajutat la ridicarea Casei Poporului şi a Turnului Eiffel. Satul Alun, satul din marmură… marmură ajunsă peste tot în lume.

Nu putem lăsa tradițiile să moară. Împreună vom duce la capăt acest proiect de mare amploare, si vom ajuta o țară întreagă.

Motto ul meu, Sus cu viața, este pe buzele tuturor, dar mai ales în proiectul SalvaSat.
Aşa că vă spun şi vouă: fiți alături de noi în cel mai vizionar proiect de reabilitare din România! Pentru că se poate.

Sus cu viața!

1 Comment

  1. […] via Fata cu valiza din Alun: „Bine te-am regăsit, Țară!” — Ramona Ursu […]

Leave a Reply

%d bloggers like this: