De la binom la biom. La biomul LiviuP (Pleşoianu și Pop)

Liviu Pleşoianu a postat cu ceva vreme în urmă o fotografie hazlie în care ţine o coală de hârtie pe care scrie: “Om, nu binom”. De aici mi-a rezultat că, departe de a fi o entitate abstractă, recte un element polinomial, el ar putea fi un om, ditamai trestia cugetătoare. Mă rog, mai mult sau mai puţin cugetătoare. Eu înclin către mai puţin. Oricum, o trestie. Un om. Un om între oameni. Precum Şerban Nicolae, Florin Iordache, Codrin Ştefănescu şi alţi oameni de calitate…

Şi, totuşi, cu părere de rău o spun, dar Liviu Pleşoianu nu e om, ci jumătate de biom. Căci, lângă el, la fel de poznaş, şade alt om, alt caracter, Liviu Pop, ministrul învăţământului. Când şi când. Că când şi când trebuie să se mai râdă şi gurile noastre. Două personalităţi simbolice ale clasei politice actuale contopite, ca reclama la detergent, într-una singură, acum într-o nouă prezentare: biomul LiviuP

Căci, dacă suprapunem omul Liviu P(op) cu omul Liviu P(leşoianu), obţinem un biom, adică un om în dublu exemplar, care gândeşte la fel, simte la fel, are IQ-ul la fel şi, ceea ce mă enervează pe mine, e că socoate că şi România are IQ-ul la fel. Şi mă enervează pentru că are dreptate. Pentru că numai nişte români care gândesc şi simt ca biomul LiviuP au făcut posibil ca pagina mea de Facebook să fie, în ultima vreme, asaltată de titluri de-o şchioapă despre cei doi în unu.

Şi nu vreau. Ştirile despre biom mă fac să duc dorul pozelor cu unghiuţe false, cu căţei şchiopi maltrataţi de oameni nerecunoscători şi cu iubi la mare pupând-o tandru pe frumoasa lui naşpeţică. Vreau să văd poze cu naşpeţel & naşpeţica din romantic world, nu cu naşpet & naşpet din political world. Dar parcă e după mine. Când deschid netul, primul lucru cu care sunt informat de către Zuckerberg e ce a mai cugetat biomul peste noapte. Şi, când aflu, mă văd nevoit să îmi reînnoiesc viziunea asupra natura umană şi să o privesc iar cu un cinism incurabil.

Îmi tot vine în minte expresia cu care, într-o scrisoare, Rimbaud se referea la inconştienţa francezilor în preajma Războiului franco-prusac din 1870, când descria starea de spirit a populaţiei ca fiind “o scârbavnică eczemă de idiotism”. Dacă Rimbaud ar trăi zilele astea, aici, în bătătura dâmboviţeană, la aceeaşi concluzie ar ajunge, luând aminte la elucubraţiile unor reprezentanţi ai populaţiei din Parlament şi la faptul că aceştia au fost votaţi pe bune de cetăţenii naţiei.

Şi degeaba, urmând exemplul jumătăţii mai vocale – aia cu coadă şi barbă de călugăr – a biomului, care a cerut ca ambasadorul SUA să fie expulzat, i-aş cere şi eu lui Zuckerberg, în mod oficial, ca biomul să fie expulzat de pe pagina mea de FB, că tot nu ar dispărea. Ce vremuri frumoase trăiam pe pagina de FB când înţeleptul Poptamaş mă îndemna să dau like & share dacă îmi iubesc mama! Acum dai like & share dacă iubeşti mama biomului, căci numai graţie celor două mămici ai azi manual de sport şi proteste vehemente la sediul DNA împotriva procurorilor ce abuzează sărmanii penali care au devalizat ţărişoara.

Pe Facebook, lumea se hlizeşte pe seama declaraţiilor biomului, dar acestea, departe de a fi trailerul unei noi versiuni a Muppets Show, aprofundează detaşarea faţă de exigenţele sociale, etice şi intelectuale ale unei elite reprezentative pentru ţară până la pragul în care îi răstoarnă cu totul sensul. Folosind aceleaşi cuvinte, utilizând aceleaşi sintagme, făcând referire la acelaşi popor, biomul LiviuP desemnează familii de realităţi româneşti diferite.

Un exemplu ar fi insistenţa înduioşătoare a jumătăţii bărboase a biomului de a afla dacă Laura Kovesi a fost sau nu la Oprea Gabriel în noaptea alegerilor din 2009. A fost sau nu acolo? Poporul e înfometat de adevăr, a paralizat, nu mai poate hali nimic până nu află ce s-a întâmplat. Biomul trage semnale de alarmă, uitaţi în ce hal de ţară trăim, şefa DNA refuză să răspundă testului cu poligraf la care o îndemn eu. De ce refuză? Eu sunt biom, nu binom. Ce, o să mă salte acum DNA-ul pentru că vreau ca şefa lor să răspundă la o banală întrebare? Vă rog, trăim într-un stat de drept sau nu? Bla bla…

Bine, biomule, să zicem că a fost. Ai câştigat, victorie! Kovesi a zis nici că a fost, nici că nu a fost, dar tu, viteaz şi curajos, te-ai luptat cu sistemul şi ai arătat că a fost.

Ok, trăiască biomul!

Bun, dar acum, dumneata, ca un cetăţean echidistant ce eşti, pe care-l preocupă numai dreptatea, după ce ai făcut această demascare bulversantă, te poţi uita oleacă şi în ograda lu’ matale, la corupţii şi penalii despre care vuieşte o ţară întreagă şi să fii şi în raport cu ei la fel de pătimaş şi agitat şi pătruns de dorinţa de adevăr? Hmm? De ce nu dai tălică o raită în faţa sediilor unde respectabilii tăi şefi trudesc pentru ţară zi şi noapte (mai ales noapte) şi stai înfipt acolo, vajnic misionar al înaltelor idealuri pentru care s-a murit la Revoluţie, of of, şi faci greva foamei şi nu te mişti din faţa birourilor acestora până ce nu fac şi ei acelaşi test poligraf în legătură cu averile dobândite de domniile lor?

Spune tu, biomule!

Aparent, asta e România în care trăim: avem la dispoziţie fie binomul (DNA & Iohannis), fie biomul (alde Liviu Pleşoianu & Liviu Pop).

Iar dacă acestea vor rămâne singurele opţiuni ale românului, atunci sănătatea lui mintală, respectiv dileala lui, va fi dată întocmai de preferinţa pentru una din ele.

Tertium non datur.

 

PS: Tot într-o luare de poziţie de mare angajament, Pleşoianu scria pe o coală A4 că “Eu nu sunt românul tău”. Am apreciat asta. Dar şi mai mult aş aprecia dacă Pleşoianu ar alege să fie românul nimănui, nici măcar al său.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: