Penalii vocaționali

Că infractorii condamnaţi din România – nu mă refer la cei băgaţi la zdup pentru mizilicuri, ci la răpănoşii care, metodic, consecvent, cu perseverenţă şi vocaţie, au dus ţara de râpă şi care, după liberare, se ţin în continuare de treabă cu nonşalanţă – sunt clasa cea mai privilegiată, nu e o noutate. Orice om sănătos la cap – tot mai puţini în ultima vreme – cunoaşte. Ce mă uimeşte e atitudinea grotescă de victimă persecutată pe care o îmbrăţişează la unison tagma penalilor vocaţionali.

Înainte vreme, când l-au vârât la zuhaus pe nepotul mătuşei Tamara pentru câteva termopane, mai că îl înţelegeai pe bietul penal ghinionist să se considere persecutat politic, aidoma lui Maniu: într-o ţară în care numai plevuşca era prinsă în plasele judecătorilor, să arunci un peşte grăsuliu şi falnic şi arogant la zbenguială în penitenciarele româneşti era ceva inimaginabil. Şi mulţi năpârstoci care n-aveau ce pune-n gură deplângeau tristul sfârşit politic al nepotului la bulău, pe motiv că ce fel de ţară e asta, care-şi condamnă conducătorii?

Erau mulţi d-ăştia şi-atunci, da’ parcă mai puţini. De când le-a dat voie Zuckerberg să-şi concureze propria beznă din căpşor, s-au înmulţit ca bacteriile şi paramecii, adică prin mitoză, că prin sex mi-e greu că cred că se-ncumetă cineva cu ei! Niciunul nu vrea să fie mai puţin prost decât vecinul virtual. Fiecare vrea să fie piua-ntâi.

Însă momentul acela, în care au ciocănit mascaţii la uşa nepotului, a fost, cum ar zice Stefan Zweig, un fel de “oră astrală” în destinul ţărişoarei: ah, doamne, ce groază trebuie să fi scrijelit pe mutrele vidanjorilor duhnind a corupţie, lichelism şi parvenitism, ce disperare, ce haos, ce şoc în sufletul mic şi găunos al acestor cleptomani învederaţi! Fiindcă nu se gândeau niciodată că aşa ceva avea să se întâmple în România, şi cu cine, chiar cu Năstase, cu însuşi cel care, nu mai devreme de 2014, era temut ca Ludovic al XIV-lea, da, da, ăla cu L’État c’est moi la care făceau toţi, cu mic, cu mare, sluj.

Apropo, vouă vi se pare îndepărtată epoca lui Năstase? Am întâlnit pe cineva, tânăr băiatul, care a avut impertinenţa să îmi spună că habar nu avea cine a fost nenea. Că cine-a fost Năstase ăsta?! Voiam să-i dau câţiva pixeli albaştri peste freză, aşa tare m-a enervat. Însă, cel puţin, auzise de Ceauşescu. Nu cunoştea cu exactitate, dar numele îi suna familiar, conducător, ceva, nu? Vreţi să aflaţi care e ironia şi mai mare? Auzise de Mirel. De Palada Mirel. Era “cretinul care l-a bătut pe grăsan”.

Uite în ce hal au ajuns venerabilii PSD-lui: tinerii din ziua de azi ştiu cine e un “cretin” ca Palada, în schimb, ignoră mâzga lăsată în istorie de un premier – cel mai bun premier din istoria postdecembristă a României, cum zice unii – ca Năstase.

Sic transit gloria mundi.

Dar vă ziceam de penalii notorii ai ţărişoarei care se victimizează că-s zdupuiţi pe nedrept. Nu pricep: de ce se plâng, că n-au niciun motiv. Nu doar că nu-s de calibrul lui Năstase, dar nici nu au curaj să-şi tragă măcar un glonţ în fund şi să-l bandajeze c-un fular Burberry, pentru ca apoi să pretindă că operele pe care le “scriu” în celulă sunt atât de jalnice şi lipsite de orice valoare fiindcă nu au fost scrise cu curul, cum ar fi fost normal (distinsa formă anatomică, fiind traversată de glonţul sinucigaş, nu ar fi putut fi folosită), şi, în schimb, ei au trebuit să-şi utilizeze propriul creier în compunerea acelor cărţi (atunci când nu le-au plagiat sau scris alţii).

Nu există şnapan în România care să-şi fi adus tributul la punerea pe butuci a ţării să nu se plângă de anii ce i-au fost răpiţi pe nedrept. Şi cei mai mulţi abia ispăşesc o treime din detenţie în puşcărie: pentru că “scriu” cărţi pe bandă rulantă, pentru că absolut toţi dau “dovezi temeinice de îndreptare si participă la activitati cultural-educative”, toţi au un comportament exemplar, toţi muncesc în folosul comunităţii, iar timpul de reflecţie de care fac rost în interiorul pereţilor celulei îi ajută să-şi formeze “o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială”. Te-apucă toţi dracii citind despre cât de minunaţi şi dedicaţi nobilelor cauze sunt ei la bulău! În libertate ce o sfeclesc cu prinţipiu’ şi morala şi cu partea bună a legii, la bulău, însă, te topeşti de drag după aceşti îngeraşi penali, ce mai!

Măi, eu nu mă topesc după ei.

Când eram elev la liceul militar din Constanţa, dacă aveam note de patru, comandantul de companie nu ne dădea uneori voie să ieşim în oraş în acea săptămână. Nu era cazul meu, fiind un tocilar notoriu, dar aveam colegi din Constanţa care erau ţinuţi în weekend în liceu şi nu puteau merge acasă. Erau colegi care stăteau două-trei săptămâni consemnaţi. Şi vorbesc de regulile dintr-un liceu.

Era aberant? Cu siguranţă.

Dar şi mai aberant e că închisorile ăstora, comparativ cu liceul meu, seamănă cu Disneyland. Un dolce far niente unde aristocraţia borfaşilor de România petrece la mişto câteva clipe de penitenţă, se reculege jucându-se cu gardienii de-a hoţii&vardiştii. Penalii naţiei sunt recompensaţi cu învoiri speciale, fură zeci de milioane şi nu înapoiază nici a zecea parte, mulţi au parte de condiţii speciale, joacă table cu paznicii, lasă borţoase manechine inteligente cât cuprinde, dar ei tot sunt posomorâţi, tot nu le convine, tot se simt datori să măcăne că sistemul justiţiei româneşti îi fură şi le neprihăneşte onorabila imagine publică.

Citeam despre unul, Aurel Şeremet, fost şef al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, care nu poate justifica o nimica toată de un milion de euro.

Şi?

Bun, vor fi procese, care se vor întinde pe doi-trei, să zicem că va fi găsit vinovat şi va intra în selectul club al bulăiştilor cu pedigree.

Şi, ce?

Că vă derulez eu puţin pe repede-nainte filmul de-aici încolo: va scrie trei capodopere pentru debili mintal şi va face rost de două boli grave care vor necesita internare obligatorie la Viena, pe de altă parte, va avea un comportament exemplar şi finuţ, va da zi de zi de zi săru’ mâna gardienilor şi îşi va face sârguincios patul, să sară cipul de la telefon pe el, va mătura curtea penitenciarului şi va umple cu vată ursuleţi pe care să-i vândă copiii muţi în Centrul Vechi şi, deşi nu va sta la zdup nici cât să reţină numele mic al gardienilor, va fi ofticat din cale-afară că a stat şi atât, deoarece, evident, va fi stat pe nedrept, fiind vânat de dujmanii politici care-i poartă pică că n-are milionul lui găsit lipsă de ANI.

Băi, puşcăriaşilor, dacă e cineva în ţara asta care merită a fi cătrănit, ăia suntem noi, care asistăm neputincioşi cum loaze ca voi ne luaţi de proşti! Alde voi, care socotiţi că mentalitatea de corupt şmecher e mai presus de lege, meritaţi să staţi la puşcărie cu vârf şi îndesat, fără pic de eliberare condiţionată! Şi, bineînţeles, într-o ţară sănătoasă, nu aveţi ce căuta în Parlament.

Glumesc, nu se va întâmpla asta. Câtă vreme ăia care gândesc de parc-ar fi bătuţ

i în cap de nişte Palada sau care chiar sunt nişte Palada sunt mai mulţi decât ăilalţi, oricare-ar fi ei.

 

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: